x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Control antitero la aeroport

Control antitero la aeroport

13 Dec 2004   •   00:00

Pasagerii cursei Tel Aviv - Bucuresti, apartinand companiei israeliene El Al, au fost atent controlati duminica seara pe Aeroportul International Bucuresti Otopeni, pentru a preintampina un prezumtiv atac terorist.

RAZVAN BELCIUGANU

TEAMA. Naty Meir a trait clipe de spaima cand a fost instiintat ca avionul in care se afla putea fi deturnat
Unul dintre pasagerii zborului LY571 a fost si Nati Meir, consilierul presedintelui PRM, Corneliu Vadim Tudor. Acesta a povestit intr-un comunicat ca "dupa debarcarea pe Aeroportul Henry Coanda, in jurul orei 21:20, tuturor pasagerilor ni s-a comunicat faptul ca parasirea aeroportului urma a fi intarziata, fara a se dezvalui insa motivul. Ulterior, ni s-a comunicat faptul ca se anuntase un act de terorism ce viza avionul in care ne aflam, drept pentru care toti pasagerii urmau a fi supusi unor verificari".

CONTROLUL. Potrivit lui Nati Meir, "controlul a fost unul cel putin riguros, exagerat de minutios". Consilierul liderului PRM afirma ca "la sfarsitul tuturor verificarilor (ce au durat circa doua ore si jumatate, respectiv pana la ora 23:50), cei 270 de pasageri au fost lasati sa plece cu bagajele ravasite si fara a avea confirmarea actului de terorism".

EXPLICATIA. Pentru a ne explica de ce a avut loc acest control si daca erau indicii de producere a unui atentat pe Aeroportul International Bucuresti Otopeni, directorul general adjunct al acestuia, Tudor Jitav, ne-a trimis la El Al: "Compania israeliana are anumite proceduri de securitate". La randul sau, reprezentantul El Al la Bucuresti, Harry Leibusor, nu a putut sa ne ofere mai multe amanunte despre posibilul atentat. "Nu am cunostinta de asa ceva", ne-a motivat el. In schimb, SRI ne-a precizat, prin purtatorul sau de cuvant, Marius Bercaru: "De sambata la ora 11:00 s-a luat masura ca toti pasagerii curselor dinspre Tel Aviv sa fie supusi unui control de securitate suplimentar. Masura se inscrie in contextul Programului National de Securitate Aeronautica". Conform SRI, ceea ce a cauzat aceasta decizie de control sunt "motive profesionale".

POZITIE. Nati Meir insa este convins ca prin acest control s-a urmarit un alt scop decat prevenirea unui atac terorist si lanseaza acuzatii foarte grave. "Este cunoscut faptul ca mai multe parti au incercat sa intre in posesia deranjantelor inregistrari (n.r. - este vorba despre casete privind inclinatiile homosexuale ale unui politician important) prin orice mijloace. Inaintea sosirii mele in tara, in cadrul unei convorbiri telefonice purtate cu presedintele PRM, domnul senator Corneliu Vadim Tudor, l-am anuntat cu privire la intoarcerea mea duminica. Cei care au ascultat convorbirea respectiva (pentru ca este un lucru deja stiut ca telefoanele sunt urmarite) au presupus ca voi aduce cu mine inregistrarea mai sus amintita", a opinat Nati Meir.

×
Subiecte în articol: observator