x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Copacii furaţi cu bucata

Copacii furaţi cu bucata

de Mihai Bunaziua    |    22 Mar 2008   •   00:00
Copacii furaţi cu bucata

Departe de ochii sătenilor şi ai autorităţilor de la Mediu, din mai multe liziere situate la marginea comunei buzoiene Ruşeţu au dispărut, peste noapte, sute de copaci nemarcaţi. Un jaf la drumul mare cum ar spune românul.

ILEGALITĂŢI – Reţetă rurală de la Ruşeţu – Buzău


Departe de ochii sătenilor şi ai autorităţilor de la Mediu, din mai multe liziere situate la marginea comunei buzoiene Ruşeţu au dispărut, peste noapte, sute de copaci nemarcaţi. Un jaf la drumul mare cum ar spune românul.

 

De altfel dacă ai avea ocazia să străbaţi zona defrişată îţi poţi da seama că acolo lucrurile s-au făcut fără noimă şi fără ca autorităţile competente să cunoască deocamdată proporţiile tăierilor. Mai grav este că la mijloc este implicată chiar Primăria care a obţinut o aprobare de defrişare, doar pentru o anumită cantitate, motiv pentru a ciopârţi şi arbori nemarcaţi.  Garda de Mediu şi Poliţia au declanşat o verificare iar presiunile asupra anchetatorilor au apărut deja.

La mai bine de doi kilometri de ieşirea din comuna buzoiană Ruşeţu înspre Pogoanele, lizierele arată de parcă un orb uriaş a cosit printre miile de salcâmi. În realitate, se poate observa cum drujbele au tăiat zeci de copaci marcaţi însă nu au iertat sute de arbori din jur dar care nu aveau acel însemn verde specific pentru defrişare. Ei bine, mergând la pas, este vădit cum la un salcâm tăiat cu acte-n regulă alţi maxim cinci "fraţi" mai mari din apropiere au dispărut. Culmea este că arborii nemarcaţi sunt mai mari de grosime, cu diametru, în medie, de 35 de cm.

 

CINE A TĂIAT? Potrivit primului Comunei Ruşeţu, George Merişor, Primăria a avut o autorizaţie din partea Inspectoratului Teritorial de Regim Silvic Focşani care are în competenţă şi judeţul Buzău. Un aviz pentru 138 de metri cubi de salcâmi. De la eliberarea autorizaţiei şi pâna la respectarea acesteia a fost cale lungă din moment ce la faţa locului numărul copacilor nemarcaţi raşi din liziere sunt de ordinul sutelor.

Deocamdată primarul George Merişor nu are nici o explicaţie pentru copacii tăiaţi în plus însă va trebui să găsească pentru că Poliţia şi Garda de Mediu au demarat cercetări în acest caz. "Sunt vizate tăieri de arbori nemarcaţi de pe o plantaţie de salcâmi din comună", confirmă subcomisarul Florina Cruianu, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Buzău. "Există într-adevăr mulţi copaci nemarcaţi tăiaţi la faţa locului. În mod normal nu ar fi trebuit să se întâmple aşa. Vom cere Primăriei actele pe care le deţin şi vom inventaria, ce-i drept cu greutate, pentru ce au ei aprobare şi cât s-a defrişat fără aviz", declară comisarul Petrache Dobre de la Garda de Mediu Buzău.

 

INTIMIDĂRI. Nici nu au apucat bine să înceapă ancheta şi reprezentanţii Gărzii de Mediu au fost sunaţi de primarul comunei Ruşeţu, George Merişor, care i-a luat la rost. "M-a sunat chiar primarul şi mi-a spus pe un ton răstit că nu e bine ce facem noi şi că nu are timp să se prezinte la Garda de Mediu cu actele pe care noi i le-am cerut. Mi s-a părut sfidătoare atitudinea primarului şi neprincipială până la urmă pentru că nu îi sunt subordonat şi nu ne învaţă el cum să ne facem meseria", ne-a declarat comisarul-şef de la Garda de Mediu Buzău, Carmen Ichim.

O întrebare firească: unde s-au dus lemnele tăiate alandala? Gurile rele din sat ne-au sfătuit să nu le căutăm în vreun depozit al primarului sau vicelui pentru că am pierde timpul. Asta pentru că bucăţile de copaci ar fi ajuns pe la mulţi localnici drept monedă de schimb pentru voturile de la apropiatele alegeri locale. Referitor la acest amănunt, evident că nimeni nu recunoaşte nimic. Posibil, din moment ce lemnele au ars deja în sobele calde ale electorilor din comuna Ruşeţu.

×
Subiecte în articol: observator mediu garda mediu