x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Copiii copiilor din canale

Copiii copiilor din canale

20 Sep 2004   •   00:00

Cotidianul britanic The Telegraph a publicat un reportaj in care este prezentata drama celor nevoiti sa-si traiasca viata in canalele subterane din capitala Romaniei.

ANA ILIE

Reportajul insista asupra faptului ca multi dintre copiii strazii s-au nascut in canalele insalubre, in timp adunandu-se aici generatii intregi ale aceleiasi familii.

"Majoritatea acestor copii sunt descendentii copiilor care au fost descoperiti pentru prima data in canale atunci cand s-a prabusit comunismul", se explica in reportaj. Doru, un barbat de 30 de ani, locuieste impreuna cu sotia, soacra si un copil nou-nascut intr-un canal plin de gunoaie, sobolani si mizerie, din apropierea palatului prezidential Cotroceni. El recunoaste singur ca a facut "multe prostii in tinerete, chiar a inhalat vapori de vopsea", de 14 ani de cand isi face veacul prin canale, dar acum, ca are o familie de ingrijit, "trebuie sa fie mai responsabil". Dupa ce s-a casatorit si a parasit tunelurile unde si-a petrecut mare parte din viata, Georgiana, de 38 de ani, a fost nevoita sa se intoarca in canalele murdare impreuna cu fetita ei de 5 ani, cand sotul ei a inceput ca o bata.

AUTORITATILE NU STIU. In timp ce autoritatile romanesti nu au oferit statistici clare despre numarul celor care locuiesc in canale, organizatiile nonguvernamentale sustin ca mult mai putine familii isi duc viata in canale acum decat in urma cu zece ani.

×
Subiecte în articol: observator