Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Holul Ministerului Justiţiei gâzduieşte în aceste zile o expoziţie inedită: o expoziţie de fotografii cu şi despre copii care au unul dintre părinţi în detenţie. Proiect iniţiat şi derulat de către Asociaţia "Alternative Sociale" din Iaşi, sub coordonarea sociologului George Pascaru, prin intermediul căruia ni se oferă o emoţionantă colecţie de imagini şi de mărturii, adevărate documente sociale, cu şi despre modul în care aceşti copii privesc viaţa şi se scrutează pe ei înşişi.
Le-am denumit documente sociale, dată fiind împrejurarea că ele au fost obţiune şi sunt prelucrate în cadrul unui program de cercetare îndrăzneţ şi original. După cum ne-a precizat dr. Cătălin Luca, director executiv al asociaţiei "Alternative Sociale," activitatea s-e înscrie într-un amplu proiect european de cercetare privind caracteristicile copiilor ai căror părinţi sunt privaţi de libertate , în mod deosebit rezilienţa şi vulnerabilităţile lor. Cercetarea se deruleză în Marea Britanie, Germania, Suedia şi România, cu participarea unor organizaţii non guvernamentale şi cu concursul unor prestigioase instituţii din lumea academică din fiecare ţară cuprinsă în proiect. Se intenţionează, de asemenea, ca, pe baza acestor investigaţii, să schiţeze noi piste de investigare a psihologiei şi a comportamentului acestor categorii de tineri şi, prin aceasta, să le creeze posibile alternative de a depăşi marginalizarea impusă de condiţia lor familială şi de a se integra în colectivitate.
Este de menţionat şi faptul că la realizarea cercetării a fost folosită tehnica denumită în mod curent "photovoice", o tehnică de educaţie nonformală, care presupune din partea subiecţilor implicare şi angajare în exprimarea propriilor nevoi şi aspiraţii, a punctelor de vedere referitoare la evenimtente din mediul în care trăiesc. În cazul de faţă, copii cu părinţi privaţi de libertate au fost învăţaţi să folosească aparatul de fotografiat şi să îşi exprime, în limbajul imaginii ca şi al cuvintelor, ceea ce simt şi trăiesc.
Alături de valoarea ştiinţifică propriu zisă a acestei cercetări se poate vorbi şi despre valoarea sa morală, valoare ce ţine de însăşi încărcătura afectivă aparte a fotografiilor din expoziţie, care, în felul său, conţine şi exprimă un fapt de viaţă şi o poveste,încă, nemărturisită.
Mai întâi de toate, eroii lor sunt copii care dau, încă de la această vârstă, piept cu greutăţile vieţii: "Nu mai avem curent de câteva săptămâni- scrie Veronica din Răducăneni. Am vrut să luăm curent de la un vecin care s-a răzgândit. Am vorbit cu asistentul social care a spus să-i zicem la primar şi să facem o cerere.(…)În casă suntem elevi, o persoană cu handicap, acum s-a îmbolnăvit şi mama şi nu putem sta la lumânare că şi fumul ăsta mai rău îi face."
Vizitatorul expoziţiei are , astfel, prilejul să îi întâlnească pe Paul, din Răducăneni, care, la numai 17 ani, a învăţat ce înseamnă să solidaritatea şi întrajutorarea între prieteni, dar şi pe Nicoleta, din Iaşi, care socoteşte că numai "cu şcoala poţi să-ţi găseşti un loc mai bun în viaţă… şi să ai un viitor mai bun." De la Alexandra (17 ani) din Cogeasca, vor afla cât de mult îşi iubeşte bunica în grija căreia a rămas:"Câteodată o mai ajut, îi mai aduc o căldare de apă. Când eram mai mică îmi dădea câte un ban dar acum nu îl mai iau…îmi este milă de ea". La rândul ei, aceeaşi Veronica ,din Răducăneni, scrie, alături de o fotografie făcută la împlinirea a 15 ani: "toţi mă îndemnau să îmi pun o dorinţă …oricum nu cred că se îndeplineşte… că de mult îmi pun dorinţa ca tata să fie liber."
Iar, cănd tatăl a fost eliberat, copilul său, de data aceasta Amedeo (14 ani) din Iaşi , marchează evenimentul într-un fel aparte: "Am ieşit cu tatăl meu în oraş după ce s-a eliberat, ne-am plimbat, am fost la cofetărie. Poza e făcută de vărul meu. (…)Tata a vrut să facă poza ca să o aibă şi el fotografii cu noi."
Îmi este greu să spun, acum, ce ecouri vor acea aceste imagini şi comentariile ce le însoţesc pentru părinţii copiilor despre care v-am povestit şi, cu atât mai mult, să anticipez ce vor fi aceştia o dată ajunşi la vârsta maturităţii. Dar, cu siguranţă, o lecţie de viaţă există şi rămâne în această expoziţie.O lecţie pe care , cred, o concentrează notaţiile făcute, atât de expresiv , de către Nicoleta (15 ani) din Iaşi: " Peste zece ani aş spune despre poza asta că eram copil şi era vară… nu ştiu unde voi fi peste zece ani.. n-am să mai fiu copil . Nu ştiu care este lucrul care îmi lipseşte acum cel mai mult, dar mi-aş dori să rămân copil."
"Copii deţinuţilor", este nu numai un remarcabil experiment ştiinţific sau o foarte interesantă expoziţie. Este un semnificativ document social şi moral.
Citește pe Antena3.ro
