Conform unui studiu realizat în Marea Britanie, cei mai fericiţi copii din Europa sunt cei olandezi şi cei din ţările scandinave, în timp ce copiii români se află pe locul 25 din 29 de poziţii în acest clasament, imediat după copiii din Marea Britanie.
Acest clasament a fost întocmit de sociologi de la York University (nordul Angliei) pentru organizaţia Child Poverty Action (CPAG) şi foloseşte date din anul 2006, scrie Agerpres.
Studiul cuprinde copii şi adolescenţi cu vârsta de până la 19 ani din 29 de ţări europene şi a fost realizat pornind de la analiza unor variabile precum mortalitatea infantilă, obezitatea, sărăcia şi spaţiul locativ.
Conform acestui studiu cei mai fericiţi copii din Europa sunt cei olandezi, care au obţinut cele mai mari calificative la toate categoriile de variabile luate în calcul. Aceştia sunt urmaţi de copiii din ţările scandinave - Suedia, Norvegia, Danemrca, Islanda şi Finlanda.
Cercetătorii britanici au constatat că în rândul acestor copii există un risc mai redus de comportament deviant la vârste fragede - aşa cum sunt cazurile de începere prematură a vieţii sexuale, fumatul şi consumul de alcool, comparativ cu copii din celelalte ţări din studiu. De asemenea, în Olanda şi în ţările scandinave se înregistrează cele mai mici rate ale mortalităţii infantile cauzată de accidente.
Topul celor mai fericiţi copii din Europa:
1.Olanda
2.Suedia
3. Norvegia
4. Islanda
5. Finlanda
6. Danemarca
7. Slovenia
8. Germania
9. Irlanda
10. Luxemburg
11. Austria
12. Cipru
13. Spania
14. Belgia
15. Franţa
16. Cehia
17. Slovacia
18. Estonia
19. Italia
20. Polonia
21. Portugalia
22. Ungaria
23. Grecia
24. Marea Britanie
25. România
26. Bulgaria
27. Letonia
28. Lituania
29. Malta
Citește pe Antena3.ro