x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Copiii în pericol major de infarct, ignorați

Copiii în pericol major de infarct, ignorați

de Monica Cosac    |    28 Sep 2016   •   10:10
Copiii în pericol major de infarct, ignorați
Sursa foto: AndreyPopov/Getty Images/iStockphoto

Deşi bolile cardiovasculare şi “colesterolul ridicat în sânge” sunt considerate, în general, suferinţe specifice vârstei a treia, medicii atrag atenţia că foarte mulţi copii de vârste mici suferă de hipercolesterolemie, o afecţiune ignorată în România pe acest segment de vârstă, dar responsabilă de multe complicații devastatoare pentru aceştia.

Un proiect de informare şi depistare precoce a hipercolesterolemiei, derulat de Fundația CardioPrevent în 20 de şcoli din Timişoara, a scos la iveală date alarmante. Mai exact, un număr foarte mare de elevi de clasa a IV-a au fost depistaţi cu un nivel peste limita admisă a LDL-colesterolului, aşa-numitul „colesterol rău”, un factor care creşte exponenţial riscul de boli cardiovasculare.

„Rezultatele programului prin care am testat nivelului de colesterol la copii cu vârsta de 10 ani, ne-au arătat că 1 din 25 de copii are valori ale LDL-colesterolului peste 130 mg/dl”, a spus Prof. Dr. Dan Gaiță, Președintele Fundației CardioPrevent, precizând că, la această vârstă, valoarea “colesterolului rău” nu ar trebui să depăşească 100 mg/dl.

Risc ridicat de infarct

Potrivit cardiologului aceste valori ridicate pot fi o consecinţa unei alimentaţii bogate în calorii, adică foarte multe dulciuri şi grăsimi, combinată cu lipsa de mişcare, dar poate fi vorba şi de o boală moştenită genetic.

„O explicație pentru aceste rezultate este combinația dintre activitatea fizică insuficientă și alimentația extrem de bogată în calorii, dar aceste valori crescute pot fi și un indicator al hipercolesterolemiei familiale. Indiferent de cauză, acești copii trebuie să aibă un stil de viață sănătos și să fie luați în observație medicală, pentru a evita complicațiile majore date de ateroscleroză (infarct miocardic și accident vascular cerebral), ce pot surveni adeseori de la 30-40 de ani”, a mai spus dr. Gaiţă, subliniind că „nivelul crescut al colesterolului este un factor ignorat, lipsit de simptome, dar responsabil de multe complicații devastatoare”.

Hipercolesterolemia familială este cea mai frecventă tulburare genetică, fiind moștenită de la unul sau, în unele cazuri, de la ambii părinți. Acest defect genetic face ca organismul să nu poată elimina colesterolul din sânge, ceea ce duce la creșterea alarmantă a „colesterolului rău” și, în timp, la ateroscleroză și complicațiile ei.

Medicii atrag atenţia, totodată, asupra faptului că în România colesterolul nu este testat la copiii, aşa cum se întâmplă în alte ţări europene, în ciuda faptului că diagnosticarea precoce a hipercolesterolemiei familiale înseamnă tratament precoce şi, implicit, salvarea a mii de vieţi. “România nu are un program coordonat şi este un focus foarte redus pe acţiuni de prevenţie. Sunt foarte mulţi bani alocaţi atunci când este, practic, prea târziu, atunci când au apărut deja complicaţiile: infarctul miocardic, accidentul vascular sau insuficienţă cardiacă”, afirmă dr. Marius Geantă.

 

„Este tipic la noi: statul român investeşte în stadiile finale ale bolilor, în loc să investească în prevenţie şi în depistarea lor” Marius Geantă, medic

470 de copii și-au testat colesterolul în cadrul programului CLIPA - Combaterea Efectelor Hiperlipidemiei Familiale la Adolescenți – un program desfășurat în Timișoara, în primăvara acestui an, în care au fost implicaţi mai mulţi medici cardiologi, diabetologi, nutriționiști.

În România, bolile cardiovasculare reprezintă principala cauză de deces (peste 50% din totalul deceselor), de trei ori mai mare comparativ cu media din Uniunea Europeană. Aceste afecţiuni implică și o imensă povară pentru sistemul social și de sănătate, atât prin costurile foarte mari asociate spitalizării și tratamentului acestor bolnavi, cât şi prin faptul că pot duce la dizabilități extrem de grave și la scăderea majoră de productivitate pentru populația activă.

×