x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Corneliu Vadim Tudor, înmormântat mâine

Corneliu Vadim Tudor, înmormântat mâine

16 Sep 2015   •   09:54
Corneliu Vadim Tudor, înmormântat mâine
Sursa foto: SILVIU MATEI

Fostul poet şi politician Corneliu Vadim Tudor va fi înmormântat, mâine, în Cimitirul Ghencea. Corpul neînsufleţit a fost depus, ieri, la capela bisericii Sfântul Gheorghe Nou, unde va sta până mâine, la ora 12:00, când are loc slujba de înmormântare. Până atunci, cei care l-au simpatizat pe politician sunt invitaţi la biserică pentru a-i aduce un ultim omagiu, potrivit unui comunicat al Partidului România Mare. Cererea familiei de a depune trupul la Senat a fost respinsă. Vicepreşedintele Senatului, Ioan Chelaru, a declarat că, din moment ce trupul a fost depus la o biserică, nu mai are rost să fie mutat. Potrivit senatorului Ilie Sârbu, colegii săi au considerat că Vadim Tudor "nu avea dreptul moral" de a fi depus în clădirea Senatului.
 

×