Directorul general al Companiei Naţionale de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale, Liviu Costache, a declarat joi, într-o conferinţă de presă la Constanţa, că se va circula pe autostrada Cernavodă- Constanţa în vara acestui an, dar aceasta nu va fi complet finalizată până la debutul sezonului estival.
"A se termina o autostradă este un lucru, a se pune în circulaţie este o diferenţă. A termina înseamnă să aibă absolut tot: parapeţi, portale, şanţuri, conexiuni cu drumuri laterale, semnalizare digitală, benzinării, parcări. Punerea în circulaţie înseamnă să-l dau în circulaţie maşinilor cu anumite restricţii, să zicem. Angajamentul nostru este să se circule spre Constanţa pe autostradă în vara lui 2011, inclusiv varianta de ocolire a municipiului Constanţa. Autostrada se va finaliza când ne-am luat angajamentul. La ora asta se fac toate cele necesare să ne încadrăm", a afirmat Liviu Costache, citat de corespondentul Mediafax.
El a mai precizat că cele mai avansate tronsoane ale acestei autostrăzi sunt Medgidia - Constanţa şi varianta de ocolire a municipiului Constanţa.
Prefectul judeţului Constanţa, Claudiu Palaz, a afirmat, în cadrul conferinţei de presă, că mai sunt câteva probleme cu unele parcele de pe traseul autostrăzii, care nu au fost încă expropriate, dar susţine că lucrurile se vor rezolva în următoarele săptămâni.
Discuţiile între reprezentanţii CNADNR şi cei ai Prefecturii au avut loc în baza protocolului de colaborare semnat de către ministrul Transporturilor şi Infrastructurii, Anca Boagiu, cu cele 42 de prefecturi. Protocolul prevedea ca prefecturile să susţină demersurile MTI şi ale companiilor din subordine în vederea accelerării procedurilor de transfer şi expropriere pentru cauză de utilitate publică.