Costică Argint a ieşit din penitenciar, după ce Judecătoria Focşani i-a aprobat cererea de eliberare condiţionată, iar Parchetul Judecatoriei Focşani nu a mai făcut recurs.
La ieşirea din Penitenciar, Costică Argint a declarat ziariştilor că se va întoarce in Italia cu primul avion. "Mă voi întoarce în Italia cu primul avion deoarece acolo locuiesc de 14 ani", a spus Argint.
El a precizat că perioada de detenţie reprezintă "o datorie mai veche" faţă de statul român. "Am plătit o datorie mai veche statului român, datorie pe care am achitat-o. Nu am datorii faţă de nimeni cu excepţia unei singure persoane dragi inimii mele. Nu am putut să mă achit faţă de ea pentru că m-au purtat prin închisorile italiene şi române timp de trei ani. Dacă vreodată voi crede că siguranţa mea şi libertatea mea vor fi în afara oricărui pericol voi reveni în ţară să fac nişte declaraţii, deocamdată nu", a spus Argint.
Argint, condamnat la trei ani şi şase luni de închisoare pentru ultraj contra bunelor moravuri şi arestat în decembrie 2009 în Italia, nu va mai fi extrădat, după eliberarea din Penitenciarul Focşani, autorităţile italiene spunând că nu mai există niciun mandat pe numele lui. "Am solicitat liberarea condiţionată în baza articolului 59 din Codul Penal, în sensul că pedeapsa a fost executată. Aceleaşi concluzii le-a depus şi reprezentantul Parchetului. Instanţa a apreciat în mod corect că sunt îndeplinite condiţiile şi a dispus punerea deţinutului în libertate", a precizat avocatul Cristian Dragovici.
Lider al Asociaţiei romilor refugiaţi politici din Italia, Costică Argint a devenit cunoscut după ce a apărut alături de fostul ministru de Externe Adrian Cioroianu şi de fostul premier Călin Popescu Tăriceanu, în cursul unei vizite a acestora la Roma. Vizita a avut loc după ce românul Romulus Mailat a fost acuzat, în 2007, de uciderea unei italience.