Doi luptători din Legiunea Străină Franceză vor coordona strategic un reality-show sportiv. Spectacolul se va produce la sfârşitul acestei săptămâni în staţiunea Covasna. La evenimentul organizat de Clubul de paint-ball din Sfântu Gheorghe s-au înscris până acum peste 200 de persoane din România, Bulgaria, Ungaria, Franţa şi Rusia.
Preşedintele Clubului de paint-ball, Hajnal Attila, spune că cei doi "legionari" au o vastă experienţă de luptă acumulată în Africa şi Afganistan, ceea ce face ca prezenţa lor la acest reality-show să aducă un plus de autenticitate, competiţia fiind mai palpitantă. Potrivit scenariului, citează Agerpres, participanţii se vor împărţi în două tabere, cei buni şi cei răi, şi vor avea misiunea de a apăra, respectiv, de a cuceri "izvorul vieţii", adică singurul izvor de apă rămas în Europa după ce un meteorit uriaş a lovit Pământul. Ei vor avea la dispoziţie un întreg arsenal de arme, însă grenadele şi cartuşele vor fi umplute cu vopsea colorată.
Marea "bătălie" se va da într-o uriaşă hală industrială dezafectată aflată în apropierea Gării CFR din staţiunea Covasna. Lupta va dura o zi întreagă, iar la capătul ei toţi combatanţii se vor "împăca" la o bere şi un gulaş secuiesc. Ultima zi de înscriere este marţi şi mai sunt 50 de locuri libere.
Evenimentul are ca scop promovarea paint-ball-ului, un sport foarte la modă în judeţul Covasna. Reality-show-ul a fost inspirat de unul similar desfăşurat anul trecut în SUA, după scenariul debarcării în Normandia, la care au participat peste 4.000 de oameni.
Citește pe Antena3.ro