x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Cozonaci cu gust de cauciuc! Cei din magazine sunt plin de E-uri

Cozonaci cu gust de cauciuc! Cei din magazine sunt plin de E-uri

10 Dec 2015   •   13:22
Cozonaci cu gust de cauciuc! Cei din magazine sunt plin de E-uri
Sursa foto: APC Romania

Asociaţia pentru Protecţia Consumatorilor din România (APC România) își dorește să promoveze un stil de viață sănătos și să tragă un semnal de alarmă în privința unor produse alimentare bogate în sare, zahăr și grăsimi și a unor aditivi alimentari care prezintă un risc ridicat asupra sănătății consumatorilor.

În acest sens, a lansat Campania Națională de Informare și Educare: ”Hrană sănătoasă – o investiție pe termen lung în sănătatea noastră”.

Astfel, APC a achiziționat, în prima parte a lunii decembrie a.c., 31 tipuri de cozonac din marile structuri comerciale (hipermarketuri / supermarketuri), fabricat/distribuit de 13 producători, cu gramajul cuprins între 325 g și 1000 g, în vederea realizării unui studiu prin care să atragă atenția în ceea ce privește conținutul acestui tip de produs și potențialele efecte asupra sănătății consumatorilor.

Au fost analizate sortimente de cozonac fabricate/distribuite de către: SC Vel Pitar SA din Rm. Vâlcea, SC Boromir IND SRL din Râmnicu Vâlcea, Auchan, Cora, Carrefour, Tedesco SRL din Italia, SC Grewe SRL din Vestem-Sibiu, SC SAL-PAN din Salonta-Bihor, SC Lucipol Impex SRL din Râmnicu Vâlcea, SC As Pan SRL din Popești Leordeni-Ilfov, SC Cristian Impex SRL din Tulcea, SC Aida Prod Com SRL din comuna Cernica-Ilfov și SC Teoden SRL din Băilești-Dolj.

Românii consumă în perioada Crăciunului și a Anului Nou peste 7,3 milioane de cozonaci, adică de circa zece ori mai mulți cozonaci decât într-o lună obișnuită.

La realizarea studiului s-au avut în vedere prevederile legale în vigoare referitoare la etichetarea alimentelor și în mod special:

a) Scopul etichetării – care e acela de a oferi consumatorilor informațiile necesare, suficiente, verificabile și ușor de comparat, astfel încât să permită acestora să aleagă acel produs care corespunde exigențelor lor din punctul de vedere al nevoilor și posibilităților lor financiare, precum și de a cunoaște eventualele riscuri la care ar putea fi supuși.

b) Informațiile înscrise pe etichetă - care nu trebuie să inducă în eroare consumatorii în privința caracteristicilor alimentului și, în special, a naturii, identității, proprietăților, compoziției, cantității, durabilității, originii sau provenienței sale, precum și a metodelor de fabricație sau de producție.

c) Prevederile privind ingredientele, modul de introducere pe etichetă și indicarea ingredientelor cu potențial alergen.

d) Prevederile privind denumirea sub care este vândut alimentul - care trebuie să corespundă naturii, genului, speciei, sortimentului sau proprietăților alimentului ori materiilor prime utilizate în fabricație.

Sortimentele de cozonac analizate sunt următoarele:

- cu stafide și fructe glasate;

- cu nucă și cacao;

- cu rahat și cacao;

- cu nucă;

- cu nucă, stafide și cacao;

- cu nuci, stafide și bucăți de portocală;

- cu nucă și stafide;

- cu cremă de nuci;

- cu cacao și rahat;

- cu cremă caramel și cremă ciocolată;

- cu cremă de lapte-frișcă;

- cu cremă caramel;

- cu cremă de ciocolată-rom;

- cu nucă și vișine;

- fantezie;

- cu mac;

- cu rahat;

- cu rahat, stafide și cacao;

- cu stafide

Vezi rezultatul studiului, pe
apc-romania.ro

×
Subiecte în articol: cozonaci cauciuc e-uri anul nou craciun apc