x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Craiova - Covei merge mai departe

Craiova - Covei merge mai departe

19 Mai 2008   •   00:00

Fiul magistratului Marin Covei de la Curtea de Apel Craiova, Iustin Covei, implicat în ultimii ani în mai multe accidente şi scandaluri, a fost amendat cu 1.000 de lei după ce a adresat "cuvinte vulgare" unor poliţişti care îi ceruseră să părăsească pista improvizată în parcarea unui magazin.



Fiul magistratului Marin Covei de la Curtea de Apel Craiova, Iustin Covei, implicat în ultimii ani în mai multe accidente şi scandaluri, a fost amendat cu 1.000 de lei după ce a adresat "cuvinte vulgare" unor poliţişti care îi ceruseră să părăsească pista improvizată în parcarea unui magazin.

Poliţiştii de la Secţia 5 Poliţie din Craiova au fost sesizaţi, duminică după-amiază, că în parcarea unui hypermarket din oraş, unde a fost amenajată o pistă pentru un raliu organizat în 17 şi 18 mai, un tînăr a fost accidentat de şoferul unui autoturism marca BMW.

Potrivit poliţiştilor, Gabriel A. (27 ani), din Craiova, conducea cu viteză, pe pista amenajată, un autoturism marca BMW, iar la un moment dat autoturismul a derapat, s-a învîrtit de mai multe ori pe loc şi a lovit cu partea laterală dreapta-faţă un tînăr de 17 ani, spectator la demonstraţiile auto. În urma impactului, tînărul a fost proiectat într-un autotren staţionat, a declarat, luni, purtătorul de cuvînt al Inspectoratului de Poliţie al judeţului (IPJ) Dolj, subcomisar Stanca Giucă. Conform sursei citate, victima a suferit mai multe fracturi şi a fost transportată la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă din Craiova.

La scurt timp după producerea accidentului, pe pista improvizată din parcarea magazinului a intrat fiul magistratului Marin Covei de la Curtea de Apel Craiova, Iustin Covei (22 de ani).

Poliţiştii de la Serviciul Rutier i-au solicitat lui Covei să părăsească pista întrucît exista pericolul producerii unor noi accidente, moment în care fiul magistratului a adresat "cuvinte vulgare" oamenilor legii.

"După accident pe pistă rula un alt autoturism, existînd riscul accidentării altor spectatori care se îndreptau către persoana accidentată. Poliţiştii care se aflau la faţa locului i-au solicitat şoferului autoturismului să înceteze, însă acesta le-a adresat cuvinte vulgare. Tînărul recalcitrant este Iustin Covei, de 22 ani, din Craiova", a mai declarat Stanca Giucă.
În urma incidentului, Covei a fost amendat cu o mie de lei.


Iustin Covei a devenit cunoscut în Craiova după ce în ultimii ani a fost implicat în mai multe scandaluri şi accidente rutiere, fiind cercetat în cel puţin şapte dosare penale.

În mai 2003, Iustin Covei a ieşit la plimbare cu un BMW înmatriculat în Italia, fără a avea permis de conducere, fiind prins de poliţiştii de la Rutieră. Poliţia i-a întocmit actele premergătoare dosarului penal, pe care le-au trimis Parchetului Judecătoriei Craiova.

În ianuarie 2004, fiul magistratului a fost reţinut de poliţişti după ce a participat la un scandal cu bîte şi cuţite în cartierul craiovean Sărari. Dus la secţie, Covei l-a lovit cu pumnul pe poliţistul Marius Bărbulescu, cel care l-a ridicat şi l-a băgat în maşina Poliţiei.

O lună mai tîrziu, în februarie 2004, Iustin Covei a urcat din nou la volan, de data aceasta într-un Mitsubishi înmatriculat în Germania. Din cauza vitezei şi a neadaptării la condiţiile de drum, tînărul a pierdut controlul volanului, maşina intrînd pe contrasens şi lovind un autoturism care circula regulamentar. În urma acestui accident, a fost destituit şeful Poliţiei Rutiere Craiova, inspectorul principal Dumitru Paraschiv, care a fost văzut, în acea zi, în maşina magistratului Covei.

În aprilie 2004, Iustin Covei a provocat un accident cu motoscuterul proprietate personală, însă de această dată nimeni nu a fost accidentat. După acest accident, lui Covei i s-a întocmit un nou dosar penal pentru conducere pe drumurile publice fără permis.

La sfîrşitul lunii august 2005, Iustin Covei a fost reţinut de poliţiştii craioveni pentru că alături de amicii săi au dezbrăcat în plină stradă un tînăr. Covei a fost eliberat cîteva ore mai tîrziu de Parchetul de pe lîngă Judecătoria Craiova.

În ianuarie 2006, Covei s-a ales cu un nou dosar penal, după ce în noaptea de Revelion a înjunghiat o craioveancă de 18 ani aflată la o petrecere organizată de mai mulţi tineri, într-o garsonieră din Craiova.

O altă infracţiune, soldată cu dosar penal, a avut loc în vara anului 2006, cînd Covei a agresat pe strad, un tînăr cu care avea un conflict mai vechi, în urma incidentului victima avînd nevoie de 25 de zile de îngrijiri medicale.
  • Mediafax

×
Subiecte în articol: observator craiova covei iustin