x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Craiova - Trei zone verzi, deja distruse

Craiova - Trei zone verzi, deja distruse

de Mihai Gavrila    |    20 Noi 2007   •   00:00
Craiova - Trei zone verzi, deja distruse

Trei parcuri din Craiova, insumănd aproximativ 80 de hectare de spaţiu verde, au fost pănă acum retrocedate.



Trei parcuri din Craiova, insumănd aproximativ 80 de hectare de spaţiu verde, au fost pănă acum retrocedate.

Primul şi cel mai mare din acestea a fost cel din cartierul Craioviţa, retrocedat incă de pe vremea primarului Vasile Bulucea. Mult mai deplănsă a fost soarta micului părculeţ de lăngă Biserica Madona Dudu, unul dintre cele mai cunoscute monumente arhitectonice ale Craiovei. Retrocedat chiar la inceputul acestui an şi scos de pe lista spaţiilor verzi, părculeţul a fost deja defrişat pe jumătate, in mare grabă, mai ales că preţul unui metru pătrat de teren in zonă poate ajunge şi la 1.000 de euro.

Cu numai două săptămăni inainte de ordonanţa ministrului Korody, consilierii locali au decis că Parcul Corniţoiu, cel de-al doilea ca mărime al oraşului, după Parcul Romanescu, este zonă construibilă. Cele 20 de hectare ale parcului fuseseră deja căştigate in instanţă de vechii proprietari, in unele cazuri drepturile succesorale fiind deja amanetate unei firme imobiliare din Bucureşti: SC Longevity Construct SRL. "Longevity" nu este un nume intămplător: patronul firmei este francezul Marc Gerard Georges Chouraqui, care are 75 de ani, dar a mai fost implicat in defrişarea unei suprafeţe de 40 ha de pădure in Făget, lăngă Cluj, dar şi in preluarea unei suprafeţe de 5.000 mp de teren avănd ca destinaţie iniţială "bază sportivă" in Bucureşti, pe Strada Zăgazului, in zona Lacului Floreasca. In fostul Parc Corniţoiu, francezul deţine acum şapte hectare, preluate de la moştenitorul familiei Spirtaru.

In curănd, pe locul fostului parc urmează să apară un mall şi un cartier rezidenţial. In urmă cu aproape un an, primarului Solomon ii venise ideea de a cesiona 27 de hectare din parc, teren anex hipodromului, pentru construcţia unui parc de distracţii de tip mall. La insistenţele presei, Solomon a renunţat rapid la idee.

×
Subiecte în articol: salvaţi spaţiul verde!