x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Răsturnare de situație în cazul morții bărbatului înjunghiat la sacrificarea unui miel: Nu a fost accident, ci crimă

Răsturnare de situație în cazul morții bărbatului înjunghiat la sacrificarea unui miel: Nu a fost accident, ci crimă

de Redacția Jurnalul    |    16 Apr 2023   •   18:54
Răsturnare de situație în cazul morții bărbatului înjunghiat la sacrificarea unui miel: Nu a fost accident, ci crimă
Sursa foto: Hepta

Răsturnare de situație în cazul bărbatului care a fost înjunghiat ieri în Dolj, în timp ce aștepta ca mielul pe care îl cumpărase să fie sacrificat. Ceea ce părea a fi un accident s-a dovedit a fi de fapt o crimă.

Tragedia s-a produs de la o stână din comuna Bratovoești, județul Dolj. Se pare că victima a mers să cumpere un miel și i-a cerut ciobanului să sacrifice animalul pe loc. În timpul acțiunii, ciobanul l-ar fi înjunghiat din greșeală pe client, potrivit declarației soției victimei.

"La faţa locului s-au deplasat de urgenţă poliţiştii care au constatat faptul că, un bărbat, de 49 de ani, din localitatea Georocu Mare, în timp ce sacrifica un miel, l-ar fi lovit accidental cu cuţitul, în zona pieptului, pe un bărbat, de 45 de ani, din aceeaşi localitate. Bărbatul de 45 de ani a fost transportat la o unitate medicală unde, din păcate, a decedat ulterior.

Ceea ce ieri părea un tragic accident, s-a transformat în crimă

Astăzi, bărbatul a fost reținut de polițiști pentru că s-a constatat că totul ar fi fost de fapt o crimă, nicidecum un accident. Se pare că cei doi avuseseră anterior un conflict.  Acum, procurorii încearcă sa stabilească de ce soția bărbatului mort, care se afla împreună cu acesta la stână, a mințit.

"Având în vedere concluziile preliminare formulate de medicul legist din cadrul I.M.L. Craiova, declarațiile fluctuante ale martorilor, precum și suspiciunile cu privire la împrejurările comiterii faptei, dosarul cauzei a fost preluat în anchetă proprie de un procuror criminalist din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Dolj, polițiști din cadrul Serviciului de Investigații Criminale desfășurând cercetări sub directa coordonare a procurorului de caz", a transmis astăzi Inspectoratul Poliției Județene Dolj.

Din probatoriu a reieșit că, în urma unui conflict spontan, bărbatul de 49 de ani i-ar fi aplicat o lovitură cu un cuțit bărbatului de 45 de ani, provocându-i leziuni ce au condus la decesul acestuia din urmă.

Bărbatul de 49 de ani a fost reținut astăzi pentru 24 de ore pentru omor, urmând a fi propusă arestarea preventivă a acestuia.

 

 

×
Subiecte în articol: crima dolj injunghiat