x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Anul 2023, ofensivă devastatoare asupra crimei organizate și clanurilor de infractori

Anul 2023, ofensivă devastatoare asupra crimei organizate și clanurilor de infractori

de Redacția Jurnalul    |    01 Ian 2023   •   09:20
Anul 2023, ofensivă devastatoare asupra crimei organizate și clanurilor de infractori
Sursa foto: Hepta

Ministerul Justiției face bilanțul pentru anul 2022: principala realizare, contribuția la obținerea ultimului raport pozitiv din cadrul MCV. Pentru anul viitor, ministerul anunță „o ofensivă devastatoare asupra crimei organizate și clanurilor de infractori”.

Principala realizare a Ministerului Justiției în anul 2022 a fost contribuția, alături de alte instituții, la obținerea ultimului raport pozitiv din cadrul Mecanismului de Cooperare și Verificare (MCV) în domeniul Justiției. Formal, acest obiectiv strategic a fost posibil prin atingerea altor obiective de etapă, desființarea SIIJ și adoptarea „Legilor Justiției”, transmite, sâmbătă, Ministerul Justiției.

„Mecanismul de Cooperare și Verificare era direct legat de valorile fundamentale ale UE, stat de drept, drepturi și libertăți, siguranță juridică, justiție independentă. Persistența MCV echivala, implicit, cu o compatibilitate incompletă a societății românești cu aceste valori, echivala, implicit, cu existența unui deficit democratic permanent, echivala cu o integrare incompletă a României în lumea valorilor occidentale, în UE. Pe un plan practic, persistența MCV ar fi însemnat dificultăți în plus pe tărâm diplomatic pentru țara noastră în multiple dosare europene în care, istoric, a fost invocat MCV. Din această perspectivă, realizarea acestui obiectiv plasează țara noastră în deplină egalitate cu celelalte state membre ale UE. Acest rezultat, ca și alte obiective realizate de Ministerul Justiției în 2022, a fost posibil printr-un efort de echipă și o strategie a construcției și cooperării intra și inter-instituționale, principii care guvernează filosofia de acțiune instituțională a ministerului în acest mandat. Ministerul Justiției și-a atins toate obiectivele pentru 2022, lucru reflectat riguros în bilanțul instituției ( https://www.just.ro/.../1-an-de-guvernare-contributia... )”, arată sursa citată.

În ceea ce privește 2023, este un an cu o agendă, de asemenea, încărcată pentru Ministerul Justiției.

Dintre obiectivele agendei, consolidarea Ministerului Public este de o capitală importanță: „Cetățenii români au dreptul la un Minister Public care să le garanteze și să le apere prin mijloace judiciare drepturile, libertățile și proprietatea față de orice tip de infracțiune, un Minister Public pe care cetățenii onești să îl respecte și care să inspire teamă oricărui infractor. Corupția publică, dar și cea privată, corupția politică, dar și cea administrativă și economico-financiară, corupția din instituțiile statului, dar și din companii, mici sau mari, cu orice formă și de orice naționalitate a capitalului, trebuie confruntată constant și profesionist de către Ministerul Public. Crima organizată, clanurile de infractori, traficul de persoane, droguri și arme, orice forme de radicalizare teroristă, orice formă socială de ură de rasă sau pe alte considerente trebuie anchetate, inculpate și destructurate judiciar”.

„Din perspectiva Ministerului Justiției, anul 2023 trebuie să marcheze o ofensivă devastatoare a Ministerului Public asupra crimei organizate și clanurilor de infractori. Statul român este echipat cu legi, instituții și strategii moderne în acest scop. Este nevoie de mai multă investiție în logistica acestor instituții și, cu atât mai important, de lideri de sistem capabili să regenereze aplombul și dedicația tuturor procurorilor în asumarea și realizarea acestei misiuni sociale de capitală importanță: apărarea legalității și protejarea cetățenilor și a statului față de orice formă de infracționalitate. Am încredere că Ministerul Justiției, în marja competențelor sale legale, alături de alte instituții învestite cu puteri constituționale și legale, își va aduce contribuția sa la realizarea acestor obiective. Doar un efort comun, bazat pe cooperare și legalitate, poate aduce aceste rezultate țintite, așa cum s-a realizat și în acest an care se încheie”, adaugă Ministerul Justiției.

(sursa: Mediafax)

×