x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Crimele din Onești. Agresorul a fost detubat și poate fi audiat

Crimele din Onești. Agresorul a fost detubat și poate fi audiat

05 Mar 2021   •   15:38

Bărbatul care a sechestrat și ucis doi muncitori într-un apartament din Onești a fost detubat vineri de medicii de la Spitalul Județean din Bacău. Medicii au anunțat procurorii că pot relua procedurile juridice.

„În cursul acestei după-amiezi, pacientul a fost detubat, iar medicii, după ce au analizat starea lui, au anunțat parchetul că se pot relua procedurile judiciare”, au transmis vineri reprezentanții Spitalului Județean de Urgență din Bacău.

Bărbatul rămâne în continuare în monitorizare la secția ATI.

Acesta a fost transferat miercuri la Spitalul Județean de Urgență Bacău, unde i-au fost făcute investigații suplimentare, după ce starea de sănătate i s-a înrăutățit.

 

×
Subiecte în articol: onesti gheorghe morosan