Au trecut cinci ani de cand postul Antena 2 transmitea pentru prima oara, prima editie a emisiunii "Agentul Vip". De atunci si pana in prezent, surprizele nu au intarziat sa apara in viata lui Cristi Brancu. Antena 2 a reprezentat recunoasterea sa ca om de televiziune, tot aici si-a cunoscut sotia, cei doi devenind ulterior si parintii unui baietel, pe nume Tudor.
Luni, 9 aprilie, Cristi Brancu alaturi de sotia lui, Oana Turcu, cat si alaturi de vedetele Antenei 2 vor petrece impreuna cu telespectatorii, intr-un program special dedicat acestora, aniversarea celor cinci ani de Antena 2.
"9 aprilie este ziua mea. Este ziua vietii mele. Imi dau seama ca, in cinci ani, totul s-a schimbat. Cinci ani... nu stiu daca e mult sau putin intr-o viata, dar Antena 2 este locul pentru care am vibrat zi de zi. Si care mi-a dat satisfactii majore. Antena 2 e locul in care lumea a aflat ca pot avea succes in televiziune. Aici am cunoscut-o pe sotia mea, aici am muncit pana in ziua in care s-a nascut fiul meu. Aici m-am implinit cu totul!
De aceea, fiecare 9 aprilie e un prilej de bucurie si de nostalgie pozitiva. Ma gandesc cat de mult am crescut in fiecare an si ma gandesc cat de greu a fost uneori!
Ma pregatesc de sarbatorirea a 5 ani de Antena 2 cu sentimentul de recunostinta pentru sutele de mii de romani care, vitregiti pentru cateva luni de dreptul de a vedea Antena 2, nu ne-au uitat, s-au batut pentru noi si si-au recapatat dreptul!
Va fi un show extraordinar si vizionar, ca in fiecare an, pe 9 aprilie. Veti vedea!
Uitati-va unde era presa mondena TV acum cinci ani si iata unde este ea acum! Priviti cate idei cu care noi am sarbatorit fiecare zi importanta au fost preluate de liderii de audienta ai telecomenzii!
Antena 2 sunteti voi! Asadar, la multi ani!', a urat Cristi Brancu tuturor telespectatorilor.