Cristian Cioacă a fost achitat în procesul privind furtul între soţi. Decizia Curţii de Apel Braşov este definitivă, iar familia Ghinescu este obligată să plătească 600 de lei, reprezentând cheltuieli judecătoreşti.
În 26 iunie 2011, Judecătoria Braşov l-a achitat pe Cristian Cioacă şi a respins, totodată, despăgubirile civile cerute de familia avocatei dispărute Elodia Ghinescu. Atunci, Crina Marilena Radu, avocata familiei Ghinescu, a formulat recurs la decizia Judecătoriei.
Poliţistul Cristian Cioacă a fost trimis în judecată, în luna august, pentru furt, de către procurorii Parchetului Tribunalului Braşov, fiind acuzat că şi-a însuşit bunuri ale soţiei sale dispărute, avocata Elodia Ghinescu, valoarea totală a bunurilor fiind evaluată la 700.000 de lei.
În urma plângerii formulate de Emilia Ghinescu, mama Elodiei Ghinescu, s-a stabilit că, după dispariţia de acasă a avocatei, în 29 august 2007, poliţistul Cristian Cioacă a furat bunuri ale acesteia în valoare de 500.000 de lei.
Într-un comunicat, procurorul Carmina Reit precizează că poliţistul este acuzat că a furat şi bunuri aparţinând părinţilor avocatei, valoarea acestora fiind evaluată la 200.000 de lei.