x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Cristian Cioacă, audiat la Parchet în dosarul pentru omor

Cristian Cioacă, audiat la Parchet în dosarul pentru omor

13 Sep 2012   •   17:21

Politistul Cristian Cioaca a fost chemat pentru audieri la Parchetul de pe linga Curtea de Apel Brasov in dosarul in care este cercetat omorul avocatei Elodia Ghinescu, sotia sa.

Cioaca a fost ridicat si condus la Parchet in jurul orei 13,00, de la Tribunalul Brasov, unde avea termen in recursul formulat in procesul pentru furt intre soti.

Dosarul in care Cioaca este acuzat de omor este instrumentat de Parchetul General, care a confirmat ca in dosar au fost adminstrate probe noi care necesita audierea politistului.

Cristian Cioaca, insotit de avocata sa, de un echipaj al politiei si de procurorul de caz, a fost condus in apartamentul sau de pe strada Gloriei, ultimul domiciliu comun al sotilor Cioaca-Ghinescu si locul unde se presupune ca Cioaca ar fi omorit-o pe Elodia.

La perchezitiile din luna septembrie a anului 2007, anchetatorii brasoveni au gasit in locuinta familiei Cioaca-Ghinescu mai multe urme de singe in baie si in dormitor.

Cadavrul Elodiei Ghinescu,disparuta fara urma din noaptea de 29 spre 30 august 2007, nu a fost gasit pana acum, dar anumite indicii au alimentat ipoteua ca politistul Cristian Cioaca si-ar fi ucis sotia si apoi a scapat de cadavru.

×