Cronica unei morţi anunţate

Prietenii îmi spun că ar trebui să încep să scriu necrologuri, căci de câţiva ani încoace, o dată la câteva luni, dau mesaje în care anunţ cu o imensă durere morţile unor oameni mari.

Ei sunt aceia care s-au născut pentru a conta în vieţile celorlalţi şi de multe ori, deşi aflaţi în lumina reflectoarelor, se retrag de fapt undeva în spate, se pun pe locul doi şi ne dau tot ce au mai bun, în schimbul unor aplauze, unor zâmbete, unor cuvinte blânde.
Nu cer niciodată mai mult de atât.

Ironia crudă e că tocmai ei, cei care au trăit pentru a dărui bucurie, mor la fel de singuri, sau poate chiar mai singuri decât restul oamenilor.

Cortina cade pe neprevăzute, întunecată şi grea, pentru ultima oară, de data asta fără aplauze şi zâmbete largi.

Cei mai mulţi se duc discret şi refuză să lase să se vadă suferinţele pe care le îndură.

Acum a venit rândul lui Nicu Constantin, unul dintre cele mai cunoscute personaje din sfera comediei româneşti, să părăsească această lume, răpus de o boală cu care se lupta de ceva luni încoace.

Un tip absolut inconfundabil, cu ai săi ochelari cu dioptrii mari ("ochelarii miraculoşi"), sensibil, fermecător şi autoironic, Nicu Constantin a fost un actor extrem de îndrăgit de către publicul larg de toate vârstele.
("A fost" - este teribil de greu să pomeneşti pentru prima dată o persoană la trecut - sentimentul de "rupere" seamănă perfect cu acela pe care-l simţi atunci când auzi bolovani de pământ lovind lemnul coşciugului şi uneori îmi doresc doar să putem opri timpul în loc pentru ca ei să ne rămână întotdeauna alături, ei, cei mai puţin egoişti dintre noi toţi).

Dar ce ştim de fapt despre Nicu Constantin?
Ştim că a jucat în mii de spectacole, în principal la Teatrul de Revistă "Constantin Tănase", că a fost căsătorit timp de 25 de ani cu Mândiţa Constantin şi că a fost fan înfocat al echipei de fotbal Rapid Bucureşti.

Actorul are un cu un ciot de pagină pe Wikipedia ("dicţionarul" tinerei generaţii) şi nu s-a numărat printre prezenţele frecvente în media. A preferat să trăiască prin ceea ce făcea pe scenă.

Ce ştim în general despre artişti?

Mai nimic. Ne imaginăm că ei trăiesc vieţi de basm şi sunt înconjuraţi numai de bine. Nici nu ne interesează să ştim mai mult pentru că asta ne-ar strica imaginea pe care ne-am format-o deja şi poate din acest motiv şi ei sunt foarte rezervaţi.

Într-o conferinţă susţinută în cadrul Festivalului Naţional de Teatru din martie anul acesta, Marcel Iureş a declarat la un moment dat că " actorul întotdeauna suferă şi culmea e că el trebuie să sufere chiar atunci când suferă şi să dea impresia chiar că suferă mai tare decât că-l doare măseaua, sau că i-a murit mama."

Poate că a venit vremea să încercăm să-i descoperim şi să-i cunoaştem pe oamenii din spatele artiştilor, să-i vedem fără măşti şi să le ascultăm poveştile, pentru că în ciuda a ceea ce ne place nouă să credem, nu sunt invincibili şi nu sunt veşnici, dovezi în acest sens fiindu-ne oferite din păcate tot mai des.

În urma morţii sale, Nicu Constantin a lăsat un gol imposibil de umplut, dar şi amintirile frumoase ale râsetelor zdravene pe care ni le-a oferit de-a lungul anilor.
Dumnezeu să te odihnească, Maestre!