x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Premierul Ponta cere investigarea actelor de violenţă la adresa preşedintelui CNCD şi pedepsirea vinovaţilor

Premierul Ponta cere investigarea actelor de violenţă la adresa preşedintelui CNCD şi pedepsirea vinovaţilor

de Agerpres    |    14 Oct 2012   •   14:52
Premierul Ponta cere investigarea actelor de violenţă la adresa preşedintelui CNCD şi pedepsirea vinovaţilor

Primul-ministru Victor Ponta a condamnat public duminică actele de violenţă la adresa preşedintelui Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării (CNCD), Csaba Asztalos, cerând investigarea cazului.

”Orice act de intimidare, violenţă, rasism sau discriminare este condamnabil şi inacceptabil. În calitate de stat membru al Uniunii Europene şi de semnatară a Declaraţiei Universale a Drepturilor Omului, România nu tolerează declaraţii şi manifestări ce aduc atingere nu doar drepturilor cetăţeneşti, ci şi demnităţii şi valorilor umane”, a subliniat Victor Ponta, potrivit unui comunicat de presă al Guvernului.

Totodată, premierul şi-a exprimat regretul pentru incidentul în care a fost implicat Csaba Asztalos şi a solicitat autorităţilor abilitate să întreprindă măsurile necesare pentru investigarea acestui caz şi pedepsirea celor care au încălcat legea.

”Premierul Victor Ponta consideră că este inacceptabilă, chiar şi la stadiul de ipoteză, situaţia ca un demnitar al statului român să fie atacat pentru modul în care îşi exercită mandatul şi pentru hotărârile pe care le ia în funcţia deţinută”, se arată în comunicatul de presă.

Csaba Asztalos a fost atacat, miercurea trecută, în centrul Capitalei, de patru persoane, după ce președintele CNCD își exprimase dezaprobarea față de ”derapajele rasiste înregistrate la nivelul clubului de fotbal Steaua”.

Şeful Guvernului a solicitat instituţiilor statului să acţioneze cu promptitudine de fiecare dată când în spaţiul public se transmit mesaje sau au loc acţiuni cu caracter rasist sau xenofob. Orice cetăţean trebuie să fie protejat în egală măsură de agresiuni şi acte de violenţă, indiferent de resorturile care le stau în spate, a mai punctat premierul.

Directorul Institutului pentru Politici Publice (IPP), Violeta Alexandru, i-a cerut sâmbătă primului-ministru Victor Ponta, în numele mai multor organizaţii membre ale Coaliţiei Antidiscriminare din România, condamnarea publică a actului de intimidare şi violenţă comis asupra şeful Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării, Csaba Asztalos.

Pe 9 octombrie, finanţatorul Clubului Steaua, George Becali, l-a calificat pe Csaba Asztalos ca fiind ”nebunul acela de la Consiliul Naţional de la Combaterea Discriminării care instrumentează cazuri de discriminare şi rasism pentru a prejudicia Clubul Steaua”, după cum a arătat IPP în comunicatul emis sâmbătă.

De asemenea, preşedintele Ligii Profesioniste de Fotbal, Dumitru Dragomir, l-a acuzat public pe reprezentantul CNCD de învrăjbirea românilor împotriva maghiarilor, cerând sancţionarea acestuia.

×