x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Csibi Barna recidivează înaintea Zilei Naţionale a României: “Moldova nu e România!” (VIDEO)

Csibi Barna recidivează înaintea Zilei Naţionale a României: “Moldova nu e România!” (VIDEO)

de Istvan Deak    |    30 Noi 2012   •   16:53
Csibi Barna recidivează înaintea Zilei Naţionale a României: “Moldova nu e România!” (VIDEO)

Extremistul Csibi Barna s-a făcut cunoscut după ce l-a spânzurat simbolic, în 2011, pe Avram Iancu, în piaţa centrală din Miercurea Ciuc. Săptămâna trecută, el a fost prezent la mitingul autonomist de la Sfântu Gheorghe cu o pancartă pe care scria: ”La revedere, România”. Miercuri, Csibi a ieşit din nou pe străzile din Miercurea-Ciuc şi a prezentat două mesaje. Primul în limba română: “Moldova nu e România”, iar al doilea în engleză: “Opriţi expansionismul românesc”, căruia i-a asociat şi o hartă a României Mari.

“Vreau să atrag atenţia locuitorilor că anul trecut, cu ocazia zilei de 1 Decembrie, am fost umiliţi de membrii organizaţiei Noua Dreaptă, cu sprijinul Poliţiei, Jandarmeriei şi a autorităţilor române. Au strigat  “România Mare-vechile hotare”, “Basarabie e România” şi “Ţinutul Secuiesc- pământ românesc. Au mai strigat şi  “Afară cu ungurii din ţară”, iar autorităţile române au subliniat că fiecare are dreptul la libera exprimare. Eu comercializez tricouri imprimate cu mesajul: “Ţinutul Secuiesc nu este România, pe o hartă a României din 1914, când Transilvania nu aparţinea de România, iar pentru asta autorităţile române mă anchetează şi vor să mă închidă pentru rasism şi fascism. Cum se poate aşa ceva? Vreau să atrag atenţia opiniei publice din Miercurea-Ciuc că ceva nu este în ordine”, a strigat Csibi la portavoce în limba maghiară.

Avertisment de la Jandarmerie
În urma incidentului, Csibi Barna a postat pe blogul său www.blog.hunnianemzetimuhely.ro  un material video, o serie de poze, dar şi dovada că a avut autorizaţie pentru eveniment din partea Primăriei şi că a fost sancţionat de Jandarmerie cu o avertizare în scris. “Nu voi sărbători Ziua Naţională a României. Eu merg la serbarea Batalionului Secuiesc. Eu sunt secui”, a mai adăugat Csibi Barna.
Ecouri în Moldova

Incidentul a avut ecou şi în presa din Moldova, site-ul publika.md caracterizând evenimentul astfel: “Un cetăţean român de origine maghiară a protestat, în stradă, la adresa unioniştilor. Acesta a adus cu sine harta României şi un drapel al Ţării Moldovei. Pe hartă protestatarul a lipit din litere mesajul "Stop Romanian Expansionism" (în traducere din engleză – Stop expansionismului român), iar pe drapelul cu un cap de bour – "Moldova nu este România". Manifestantul a ţinut şi un discurs la megafon, în faţa trecătorilor curioşi, în limba maghiară. Imaginile video au fost postate pe internet.”

Colaborare cu găgăuzii
Conform presei din Moldova, liderul provinciei autonome Găgăuzia din Republica Moldova, Mihail Formuzal, se va afla în fruntea unei delegaţii care va vizita în perioada 14-15 decembrie Ţinutul Secuiesc. Anunţul a fost făcut luni, în cadrul şedinţei Executivului de la Comrat. Potrivit acestuia, din delegaţia oficială vor face parte reprezentanţi ai Asociaţiei Primarilor din Găgăuzia, ai Executivului şi ai Adunării Populare. Vor fi examinate posibilităţile de colaborare economică, de interacţiune în domeniul social şi educaţional. De asemenea, vor fi examinate posibilităţile de realizare a proiectelor comune de infrastructură. “Ambasada Moldovei în România trebuie să fie informată despre data vizitei noastre, pentru ca ambasadorul sau un consilier să poată participa la întrevedere, aşa cum prevede practica internaţională”, a mai declarat Mihail Formuzal.


×
Subiecte în articol: csibi barna