În cartierul Floreasca, locatarii a trei blocuri se luptă de mai bine de doi ani să îşi salveze spaţiul verde. Solicitările trimise primăriilor, atât cea a Sectorului 2, cât şi a Primăriei Capitalei şi Prefecturii, au rămas fără răspuns. Între timp, castanii, teii şi frasinii au fost la un pas de a fi puşi la pământ chiar în urmă cu trei zile. Bineînţeles, cu avizul Primăriei.
Jurnalul Naţional a relatat încă din luna august a anului trecut modul în care o firmă off-shore, APEX INTERNATIONAL SRL, a reuşit să intre în posesia unui spaţiu verde de pe Strada Bach. Visul imobiliar al APEX, sprijinit de instituţiile statului, încalcă atât OUG 114, care interzice schimbarea destinaţiei spaţiilor verzi, cât şi cele mai elementare reglementări urbanistice.Toate acestea în condiţiile în care Primăria Sectorului 2 a confirmat în nenumărate rânduri statutul de zonă verde al terenului de pe Strada Bach. Din păcate, statutul protejat al terenului nu a fost o piedică în calea noilor proprietari. Mai mult, Certificatul de Urbanism schimbă rapid zona verde în zonă construibilă. Chiar săptămâna trecută, APEX şi-a trimis echipa ce trebuia să cureţe zona verde de copaci.
Locatarii au reacţionat şi au reuşit să împiedice defrişarea. Din păcate, în lipsa oricărei intervenţii a instituţiilor statului, spaţiul verde se va transforma peste noapte în hotel de lux. În ciuda demersurilor asociaţiei de locatari, nici o instituţie nu a răspuns solicitărilor. Asta în condiţiile în care tocmai deciziile instituţiilor cu pricina au făcut ca hotelul de pe Strada Bach să lase trei blocuri fără spaţiu verde şi lumină naturală în case.
Între noua construcţie şi blocurile vechi va rămâne exact spaţiul necesar ca oamenii din clădirile învecinate să se strecoare în apartamentele lor. Un dezastru urbanistic ce ignoră atât prevederi legale, cât şi dreptul la o viaţă civilizată. În timp ce asociaţiile de proprietari cer anularea construcţiei, noii proprietari îşi fac reclamă nestingheriţi cu viitorul imobil de lux.
MAI MULT PENTRU INVESTITOR
Peticul de verdeaţă a fost revendicat de Lecca Dumitru Gheorghe. Imediat, moştenitorul şi-a vândut terenul. Astfel APEX devine proprietarul spaţiului verde. La pachet însă cu suprafaţa revendicată, noul proprietar a mai primit ceva metri pătraţi în plus!! Astfel de metode, de recompensări şi bunăvoinţă din partea statului, sunt prevăzute şi de lege.
Situaţiile de acest gen sunt însă extrem de limitate. Numai pentru o construcţie de interes naţional, care va fi folosită de stat timp de 90 de ani, se procedează la cedarea unor suprafeţe de teren în plus. În acest caz însă vorbim despre un off-shore - APEX INTERNATIONAL SRL.
Primăria Sectorului 2 a confirmat noul statut al parcelei dintre blocuri - proprietate particulară prin titlul emis de Prefectura Bucureşti. De altfel, ultima zi a anului 2007 pare să fi fost una extrem de norocoasă pentru firma care a devenit stăpâna spaţiului verde. În acea zi de 31 decembrie, APEX a primit Certificatul de Urbanism. "Noi nu suntem împotriva reconstituirii dreptului de proprietate, dar să repari o greşeală prin crearea altora mai grave reprezintă o crimă!
În lumea civilizată, nici un metru pătrat de verdeaţă şi nici un copac nu sunt distruse dacă locuitorii direct afectaţi nu aprobă astfel de lucruri. Unde a fost acest proprietar timp de 43 de ani?", se întreabă locatarii în memoriul trimis instituţiilor statului. Se pare că firma care încearcă să construiască pe spaţiu verde un hotel de lux a cumpărat şi o vilă aflată pe una dintre laturile terenului.
"Am auzit cum se înţelegeau în privinţa demolării casei. Spuneau că este făcută pe structură de lemn şi pereţii din rigips nu vor necesita detonare. Mai mult ca sigur că au cumpărat şi vila din apropierea spaţiului verde ca să îşi mărească proprietatea. Este revoltător ce se întâmplă", a mai relatat unul dintre locatari.