x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Cu urnă sau fără urnă. Bursa zvonurilor la Odorheiul Secuiesc

Cu urnă sau fără urnă. Bursa zvonurilor la Odorheiul Secuiesc

de Marina Constantinoiu    |    Istvan Deak    |    27 Mai 2012   •   12:34
Cu urnă sau fără urnă. Bursa zvonurilor la Odorheiul Secuiesc

Ceremonia de repatriere sI reinhumare a ramasitelor pamantesti ale scriitorului maghiar Nyiro Jozsef, care fusese programata pentru duminica, la Odorheiul Secuiesc, s-a transformat, cel putin in perimetrul stabilit de organizatorii evenimentului - Parlamentul Ungariei sI fundatia pro-Odorhei - intr-una de comemorare. Peste 2000 de persoane, dar sI foarte multi ziaristi romani sI maghiari, asista la ceremoniile aflate in desfasurare in perimetrul Papkert (gradina preotilor) de langa cimitirul romano-catolic Szent Miklos din localitate. Intreg evenimentul a fost marcat, inca de la inceput, de numeroase controverse care au culminat cu un adevarat razboi diplomatic romano-ungar sI s-au soldat cu amanarea pana la o data ce va fi anuntata a reinhumarii in sine. De unde, initial, programul prevedea aducerea in tara a unui sicriu care purta ramasiterle pamantesti ale scriitorului, deshumate in 2010 din cimitirul madrilen Almudena, duminica, de Rusaliile catolice, la Odorheiul Secuiesc ar fi trebuit sa fie adusa pentru reinhumare o urna. Cu cenusa care ar fi rezultat din arderea, la 22 mai, a osemintelor scriitorului. Acestea au fost incinerate legal, cu acordul sI in prezenta unui preot catolic, beneficiind de o ceremonie religioasa catolica, existand documente doveditoare pentru aceasta.

Insasi urna a devenit obiect de dispute, autoritatile romane interzicand, intr-o prima faza, reinhumarea sicriului cu osemintele sI apoi orice alta ceremonie de reinhumare in care scriitorului sa-i fie aduse oficial omagii. Guvernul Romaniei a cerut prefectului de Harghita sa anuleze autorizatia de reinhumare emisa vineri de primarul Odorheiului Secuiesc Bunta Levente. Prefectul de Harghita a atacat aprobarea in contencios administrativ sambata, blocand astfel orice posibilitate de reinhumare.

In cadrul ceremoniei de comemorare a scriitorului maghiar Nyiro Jozsef, presedintele Parlamentului de la Budapesta, Laszlo Kover, a declarat ca "victorioasa este acea natie care are un fiu de ale carui oseminte altii se tem". "Multi iubesc Tinutul Secuiesc, insa putini au stiut sa ofere o mostenire spirituala secuilor asa cum a facut-o Nyiro Jozsef. Recomand tuturor celor prezenti sa ofere copiilor lor o carte scrisa de Nyiro Jozsef. El s-a itors acasa, este cu noi fiindca l-am primit in inimile noastre, iar pamantul-mama il va imbratisa cat de curand", a mai spus Kover.

Organizatorii au instalat in Papkert o scena pe care au improvizat un catafalc, cu fotografia lui Nyiro Jozsef, incadrata de doliu, alaturi instaland un ecran imens care a prezentat imagini cu scriitorul alaturi de membri ai familiei sale sau in diferite ipostaze din viata. In jurul orei 13, organizatorii au anuntat ca, din cauza unei erori de inregistrare a aprobarii emise de primarie pentru reinhumarea urnei cu cenusa scriitorului, momentul in sine al reinhumarii a fost reprogramat pentru o data ulterioara. Eroarea de inregistrare a stat, de altfel, la baza atacarii in contencios administrativ de catre Prefectura. Organizatorii au precizat ca doresc sa respecte intru totul legislatia romanesca sI prin urmare au decis amanarea reinhumarii.

Tensiunea creata in ultimele zile de zvonistica din jurul acestui eveniment s-a vazut transpusa intr-o prezenta foarte semnificativa in strada a fortelor de ordine. aproape la fiecare colt pot fi vazuti politisti, dar atmosfera din oras este de un calm desavarsit. In zilele premergatoare evenimentului au fost inregistrate mai multe cazuri de perchezitii la bordul autoturismelor, in cautarea urnei cu cenusa scriitorului. De altfel, sambata s-a sI inregistrat un incident, politia oprind pentru perchezitie un taxi la bordul caruia se afla purtatorul de cuvant al evenimentului, Lukacs Csaba, care ar fi refuzat initial verificarea portbagajului masinii. In cele din urma, in portbagaj a fost gasita o urna funerara, dar fara cenusa umana. Lukacs Csaba a fost retinut pentru declaratii cateva ore. Zvonuri despre aducerea in tara a urnei cu cenusa scriitorului au inceput sa circule inca de vineri, cand primarul Odorheiului Secuiesc a declarat ca exista informatii potrivit carora urna ar fi sosit deja in localitate sI ar fi fost depusa la capela mortuara a bisericii catolice din localitate, insa administratorul capelei, cat sI liderul Partidului Civic Maghiar, Szasz Jeno, care este co-organizator al evenimentului, au infirmat informatia. Szasz Jeno a declarat la momentul respectiv ca urna cu cenusa scriitorului se afla la Budapesta.

Guvernul Romaniei s-a opus inca de la inceput reinmormantarii poetului maghiar la Odorheiul Secuiesc, deoarece opinia autoritatilor romane este ca acesta nu poate primi onoruri pentru o activitate care nu este cazul sa fie onorata, potrivit premierului Victor Ponta. "Inteleg ca fostul guvern a fost de acord cu inhumarea la Odorheiul Secuiesc, actualul guvern si-a manifestat in mod clar opozitia fata de asa ceva din considerente pe care Ministerul de Externe le-a prezentat in detaliu. Este o personalitate care, din punctul de vedere al autoritatilor romane, avand o activitate care poate fi aflata usor, nu poate sa primeasca onoruri pentru ceva ce, din punctul nostru de vedere, nu este cazul sa fie onorat', a spus Ponta.

×