I-a facut cadou nevestei telefonul victimei. Victor Neciu, soferul vinovat de producerea accidentului in urma caruia a disparut Aurica Matei, a fost arestat sambata pentru furt calificat, pentru 20 de zile.
I-a facut cadou nevestei telefonul victimei. Victor Neciu, soferul vinovat de producerea accidentului in urma caruia a disparut Aurica Matei, a fost arestat sambata pentru furt calificat, pentru 20 de zile. Politistii au cutreierat sute de hectare in speranta ca vor da de urma lui Aurica Matei. Inca este disparut. Cercetarile continua astazi cu ajutorul scafandrilor in lacurile din zona comunei 1 Decembrie. In urma cu aproximativ o luna si jumatate, Aurica Matei, in varsta de 42 de ani, a fost accidentat de Victor Neciu pe soseaua de centura, in zona abatorului Glincarn. Aurica se intorcea de la serviciu pe jos, pe marginea soselei de centura, in dimineata zilei de 4 decembrie 2006. Nenorocirea s-a intamplat in apropierea statiei de maxi-taxi 154. Lucra ca paznic la o balastiera. In momentul producerii accidentului, in autotractorul condus de Victor se mai aflau fiul acestuia, Dan Valentin Neciu, si un angajat. Dupa producerea accidentului, victima a fost suita in cabina autocamionului. De atunci a disparut fara urma. A fost cautat pe la spitale si morga. Victor Neciu a stat ascuns mai bine de o luna de zile, timp in care nu a vorbit cu nimeni despre accident sau despre ceea ce s-a intamplat cu Aurica. Nici la politie nu s-a prezentat sa declare accidentul. Soferul vinovat de producerea accidentului sustine ca l-a lasat pe Aurica in apropierea Spitalului Bagdasar, dupa ce i-ar fi dat si un milion de lei. Nu are nici un martor care sa ii sustina povestea, deoarece fiul si angajatul lui Victor sustin ca au coborat in zona Vitan Barzesti. De acolo ei au luat un taxi si s-au indreptat spre comuna Ganeasa, satul Sindrilita. Arestat. Nimeni nu a stiut timp de o luna si jumatate cine este autorul accidentului. Victor Neciu, soferul vinovat de producerea accidentului, a fost retinut initial la data de 14 ianuarie, pentru 24 de ore. Parchetul de pe langa Judecatoria Cornetu a cerut atunci arestarea lui Victor pentru 29 de zile. Din probele existente la dosar si din declaratia soferului a rezultat ca este vinovat de conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul neinmatriculat si parasirea locului accidentului. Judecatoria Cornetu a decis atunci cercetarea acestuia in stare de libertate, cu interdictia de a parasi Municipiul Bucuresti. Procurorul Vlad Dumitru a facut recurs la Tribunalul Bucuresti, de unde a primit acelasi raspuns. De atunci, soferul a fost audiat zilnic la Inspectoratul Judetean al Politiei Ilfov. La data de 20 ianuarie, dupa cinci zile de audieri, Victor Neciu a fost arestat pentru 20 de zile, pentru furt calificat. Acesta i-a sustras telefonul mobil lui Aurica. Ajuns acasa, acesta i l-a facut "cadou" sotiei. Plimbat din mana in mana, telefonul a ajuns intr-un final in posesia fiicei acestora. Victor sustine ca a cumparat telefonul din targ, de la Rahova. "In urma extinderii anchetei penale sub indrumarea procurorului de caz s-a stabilit ca telefonul victimei a fost insusit de Victor Neciu, profitand de imposibilitatea victimei de a se apara in timp ce victima se afla in cabina autotractorului. In urma probatoriului administrat a fost retinut vineri pentru 24 de ore, iar ieri (n.r. - sambata) a fost prezentat Judecatoriei Cornetu cu propunerea de arestare preventiva pentru furt calificat", a declarat Cristina Golis, purtatorul de cuvant al Inspectoratului Judetean de Politie Ilfov. Numai pentru parasirea locului accidentului soferul risca o pedeapsa de pana la sapte ani de inchisoare, conform noului Cod Rutier. Detectorul. Victor Neciu a fost pus la detectorul de minciuni in fiecare zi de cand a fost gasit cu ajutorul Serviciului Roman de Informatii. Pana acum s-a dovedit ca acesta a mintit, deoarece poligraful arata un comportament simulat la intrebarile-cheie ale anchetatorilor. Politistii spun ca, de fiecare data cand era audiat, acesta isi modifica in declaratie traseul pe care l-a urmat cu victima in masina. Fiecare traseu a fost luat la "puricat" de politisti, dar pana acum nici o urma de Aurica Matei.
Tarziu
|
Cazul disparitiei misterioase din orasul Popesti-Leordeni este rezolvat doar pe jumatate. A fost gasit soferul vinovat. Insa victima, Aurica Matei, nu este de gasit nicaieri. Politistii au inceput primele cercetari abia la cinci zile dupa producerea accidentului. Procurorul Vlad Dumitru, de la Parchetul Cornetu, a aflat de existenta dosarului la data de 8 ianuarie. Dupa o luna de la disparitia misterioasa din Popesti-Leordeni, politistii ilfoveni aveau in dosar informatii imprecise si contradictorii cu privire la data cand
s-a produs accidentul si culoarea masinii.
|
Citește pe Antena3.ro