"Dezastrul" în România a fost provocat de majorarea pensiilor sub guvernarea Tăriceanu. Aceasta este declaraţia lui Adriean Videanu, care a anunţat ieri că aceia care au provocat criza sunt pensionarii.
Într-o încercare disperată de a mai spăla din imaginea şifonată a PDL, prim-vicepreşedintele partidului, Adriean Videanu, a susţinut ieri o conferinţă de presă la sediul din Modrogan, explicând preţ de o jumătate de oră că actuala criză economică şi falimentul bugetar al României au fost produse nu în 2009 sau 2010, sub Guvernul Boc, ci în 2007, de PSD şi PNL. Adică atunci când PSD era în Opoziţie, iar Traian Băsescu preşedinte.
"Dezastrul în România a început în 2007, când guvernul PNL, susţinut pe bază de şantaj de PSD, a angajat un adevarat dezmăţ al cheltuielilor bugetare, alocate consumului, şi nu dezvoltării economice", a spus Videanu. El a explicat că actualul Guvern trebuie să ia acum măsuri dure de fapt pentru a corecta cheltuielile guvernului Tăriceanu. Mai mult decât atât, ministrul Economiei a arătat că principalele cauze ale crizei au fost majorarea punctului de pensie, cheltuielile cu asistenţa socială, cheltuielile cu pensiile, care s-au majorat între 2007 şi 2008 cu 84%, cheltuielile de personal din sectorul bugetar. Deci, pensionarii sunt de vină pentru găurile din bugetul statului. "Nenorocirea face că acest dezmăţ nu s-a limitat la 2007-2008, ci a devenit un dezmăţ structural, care a trebuit să fie preluat de actuala guvernare", a precizat Videanu, în condiţiile în care, susţine el, Guvernul Boc a fost obligat să onoreze cheltuielile angajate de Guvernul Tăriceanu. Ca urmare, actualului Guvern nu-i rămâne decât o singură soluţie: restructurarea cheltuielilor publice şi un program alternativ de relansare economică, a adăugat ministrul Economiei, în condiţiile în care acceptarea variantei propuse de FMI - TVA de 24%, cota unică de 20%, reduceri de salarii în sectorul public de 20% - ar fi însemnat de fapt o reducere salarială de 29%.