Procurorii DIICOT au descoperit, vineri, o cultură de peste o sută de plante de canabis, în urma unor percheziţii în comuna Podgoria din judeţul Buzău, două persoane suspectate de trafic de droguri fiind duse la audieri, informează agerpres.ro.
Cele două persoane sunt cercetate pentru trafic de droguri de risc, acestea fiind audiate de procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (DIICOT) Buzău.
Anchetatorii au făcut şase percheziţii domiciliare, în urma cărora au descoperită o cultură outdoor de canabis, în comuna Podgoria, judeţul Buzău. În urma percheziţiilor au fost ridicate 116 plante de canabis, se arată într-un comunicat de presă al DIICOT.
Cercetările în această cauză au fost făcute împreună cu ofiţeri de poliţie judiciară de la Serviciul de Combatere a Criminalităţii Organizate Buzău şi Serviciul Operaţiuni Speciale Ploieşti.