Preţurile poliţelor pentru asigurările de răspundere civilă auto (RCA) au înregistrat creşteri în ultima perioadă, retragerea autorizaţiei şi declanşarea falimentului City Insurance fiind cauza principală care a produs un şoc pe piaţă, scrie ZF.
Astfel, nivelul preţurilor a depăşit 1.000 de lei la majoritatea asigurătorilor care practică RCA, ajungând la dublare sau triplare în ultima lună.
În prezent, Euroins, care a rămas cel mai mare asigurător RCA, după retragerea autorizaţiei de funcţionare a City Insurance, a ajuns la un tarif la poliţa RCA de peste 1.048 lei, pentru o persoană cu vârsta cuprinsă între 25 şi 30 de ani, la o clasă de bonus-malus B0, pentru o perioadă de 6 luni, pentru un autoturism marca Renault Megane, din anul 2016, cu un motor de 1.598 cmc, pe motorină.
Preţul unei poliţe RCA pentru aceeaşi maşină şi persoană la Euroins era de 590 de lei în urmă cu câteva săptămâni.
Impactul pe care şoferii îl simt în continuare este o trecere de la cel puţin trei variante de preţuri la RCA sub 600 lei pe o perioadă de 6 luni, la peste 1.000 lei în mai puţin de o lună.
Preţul maxim RCA este dublu faţă de preţul minim RCA la poliţele pe 12 luni şi aproape triplu la poliţele pe 6 luni.
(sursa: Mediafax)