Miniștrii Sănătății, Culturii, Internelor și Agriculturii au răspuns provocării lansate de premierul Florin Cîţu și au postat pe Facebook câte un videoclip în care explică ce reprezintă pentru ei vaccinul anti-COVID-19 şi de ce este bine să ne imunizăm împotriva virusului SARS-COV 2.
„Ce conține vaccinul împotriva Covid? Vaccinul împotriva Covid conține o șansă pentru dna Frușinica, de 40 de ani, care are un copil cu dizabilități. Conține șansa pentru dumneaei să continue să aibă grijă de familie. Conține o șansă pentru domnul Ion, de 84 de ani, să-și mai vadă nepoții și strănepoții. Vaccinul conține o șansă pentru Vasile, care este șofer, și de acum va putea circula liber în statele din Uniunea Europeană. Conține o șansă pentru noi toți”, spune Ioana Mihăilă, ministrul Sănătății.
La rândul său, ministrul Culturii, Bogdan Gheorghiu, spune, după ce își dă jos masca de protecție într-o sală de spectacol, că „parcă e mai bine așa”.
„Pentru mine, vaccinul conține siguranță pentru cei dragi, strângeri în brațe, mese în familie și posibilitatea de a vedea zâmbete, săli de spectacole pline, festivaluri și, totodată, eliminarea restricțiilor. Masca ne-a fost de folos, dar toți vrem să renunțăm la ea”, adaugă Gheorghiu.
Ministrul de Interne, Lucian Bode, amintește că a fost diagnosticat cu Covid-19.„A fost o perioadă dificilă. Pentru mine, vaccinul înseamnă viață și siguranță”, spune Bode.
La rândul său, ministrul Agriculturii spune că pentru el vaccinul înseamnă reîntoarcerea la studenți și îmbrățișarea nepotului.
„Pentru mine vaccinarea reprezintă posibilitatea de a-mi îmbrățișa nepotul, de a-mi îmbrățișa familia fără nicio grijă, posibilitatea de a mă reîntâlni cu prietenii, posibilitatea de a mă reîntoarce în mijlocul studenților mei, de a reveni la viața dinainte”, spune și ministrul Agriculturii, Adrian Oros.
Premierul Florin Cîţu a lansat joi o campanie de promovare a vaccinării prin intermediul unui clip și a făcut un apel la miniștri să îi urmeze exemplu: „Lansez o provocare membrilor Guvernului și liderilor coaliției - ce conține vaccinul pentru voi?” clipuri bazate pe emoţii şi personalizate pe mai multe nişe de public.