x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Cum erau antrenaţi hoţii la ACADEMIA INFRACTORILOR din Bucureşti

Cum erau antrenaţi hoţii la ACADEMIA INFRACTORILOR din Bucureşti

28 Apr 2015   •   14:39
Cum erau antrenaţi hoţii la ACADEMIA INFRACTORILOR din Bucureşti

Gruparea "Academia Hoţilor" avea tabere militare, în care organiza antrenamente pentru tinerii proaspăt antrenaţi. Tâlharii care au dat spargeri în magazinele de lux din mai multe ţări foloseau ciocane în timpul atacurilor şi aveau propria biblie după care dădeau atacurile. Interlopii din Academia Infractorilor au dat peste 26 de lovituri şi au strâns 10 milioane de euro.

Tabăra de antrenament a infractorilor este situată într-o zonă foarte scumpă a Capitalei, informează România TV. Aici erau aduşi tinerii din toată ţara şi erau instruiţi timp de aproximativ 3 luni.

În acest timp erau supuşi unui antrenament foarte intens. Spre exemplu, ei trebuiau să se mişte foarte repede cu mâinile, astfel încât să adune
50 de obiecte în doar 60 de secunde, pentru că şefii considerau că acesta este timpul în care trebuie să se desfăşoare un jaf.

Citeşte şi Dosarul Academia Infractorilor: 14 membri ai reţelei au fost arestați preventiv


Dacă nu reuşeau să se mişte destul de repede, viitorii hoţi erau bătuţi crunt. Sute de tineri au trecut prin acest antrenament, iar "rezultatele" nu au întârziat să apară, membrii reţelei au reuşit să dea lovituri de aproximativ 10 milioane de euro. Erau vizate magazinele de lux din străinătate, de unde erau furate obiecte mici dar cu valoare mare.

Citeşte continuarea pe RomâniaTV.net. 
 

×