x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator CUM VA ARĂTA ROMĂNIA ÎN 2030/Strategia de dezvoltare durabilă, finalizată

CUM VA ARĂTA ROMĂNIA ÎN 2030/Strategia de dezvoltare durabilă, finalizată

de Alexandru Nastase    |    08 Ian 2009   •   00:00

În ciuda multor probleme şi contestaţii, Guvernul condus de Călin Popescu Tăriceanu a reuşit să finalizeze Strategia naţională de dezvoltare durabilă cu o lună înainte de a-şi încheia mandatul. Tipărit sub forma unei cărţi de 132 de pagini, documentul se vrea o colecţie de măsuri ce trebuie luate în România şi o proiecţie a cum va arăta ţara noastră în 2030.

Guvernanţii vor ca în câţiva ani majoritatea caselor românilor să fie prevăzute cu panouri solare
Foto: Yuriko Nakao/Reuters

Documentul a fost realizat ca angajament al aderării la Uniunea Europeană. Aproximativ 800 de persoane au fost implicate în dezbaterile publice organizate de Ministerul Mediului şi Dezvoltării Durabile, fiind circa 300 de intervenţii. România va trebui să se alinieze obligaţiilor pe care şi le-a asumat Uniunea Europeană: până în 2020, 20% din energia consumată la nivel naţional trebuie să provină din surse regenerabile. România va ajunge treptat la această capacitate, însă primul prag, conform Strategiei naţionale de dezvoltare durabilă, este chiar anul viitor. În 2010, ponderea resurselor regenerabile folosite pentru energia României va reprezenta circa 11%. Următorul prag, 2015, cu 11,2%. Eficienţa energetică reprezintă un alt capitol important al Strategiei.

Potrivit planurilor, eficientizarea va duce la reducerea consumului de energie finală cu 13,5% în perioada 2009-2016. Asta ar trebui să se realizeze prin reabilitarea energetică a cel puţin 25% din fondul de clădiri multietajate. România trebuie să continue şi construcţia de centrale şi amenajări hidrotehnice, ridicând cu 15%-20% potenţialul energetic nevalorificat. În cele mai poluate localităţi din ţară trebuie redus până în 2015 impactul negativ asupra mediului. Asta în contextul în care România a obţinut perioade de tranziţie până în anul 2013, respectiv 2017 pentru respectarea valorilor-limită de emisii (dioxid de sulf, oxizi de azot şi pulberi). Emisiile anuale de SO2 ar trebui reduse de la 540.000 tone în 2007 la 148.000 tone în 2013, iar cele de NO2 de la 128.000 tone în 2007 la 112.000 tone în 2013.

În lucrarea tipărită, frumos colorată şi conţinând poze de calitate, toate sunt bune şi frumoase. Rămâne de văzut cum vor pune în practică guvernanţii români, care n-au reuşit multe lucruri în ultimii 20 de ani, ceea ce au scris cu laptopurile în Microsoft Word.

×
Subiecte în articol: verde!