x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Cumperi miel, primești bonus brânză

Cumperi miel, primești bonus brânză

de Alice Petrescu    |    28 Mar 2017   •   15:56
Cumperi miel, primești bonus brânză

Cu trei săptămâni înainte de Paşte, oferta de miei din piețe este redusă, iar preţurile sunt aceleaşi ca anul trecut, în jur de 24 de lei kilogramul. Pentru cei mai mulţi cumpărători preţul este cel care dictează, unii preferând să-şi achiziţioneze carnea de miel din pieţe, unde preţul este mai mic, chiar dacă marfa este expusă fără niciun fel de protecţie în faţa trecătorilor care o pot atinge oricând și chiar o fac.

În Bucureşti, cel mai mic preț al cărnii de miel în piețe este 21 de lei. Kilogramul de organe şi prapur pentru drob costă până în 24 de lei, iar drobul gata preparat şi ambalat în caserole costă cel puțin 16 lei, iar în funcție de producător poate ajunge chiar și la 28 de lei.

Prețul mielului tăiat variază de la piață la piață, cel mai ieftin fiind în hala veche de la Obor: 21-22 de lei, indiferent de porţiunea de miel cumpărată. În Piața Sudului, în schimb, kilogramul e 25 de lei dacă se cumpără un miel întreg, însă dacă se optează pentru anumite porţiuni preţul diferă - pulpa din spate costând, de exemplu, 30 de lei/kg.

În Piaţa Apărătorii Patriei există un târg de miei şi iezi vii, unde clienţii îşi pot alege animalul, la fel ca la stână, iar de sacrificat se ocupă angajaţii abatorului autorizat. Mielul este cântărit după tăiere şi vândut cu 25 de lei kilogramul. Unii ciobani sunt dispuşi să negocieze, însă nu lasă preţul mai jos de 23 de lei pentru un kilogram.

Ciobanii mizează anul acesta pe internet, secțiuni din site-urile de anunțuri fiind transformate în oboare virtuale, încă de la începutul lunii. Crescătorii nu vin doar cu turmele pe net, ci cu tot arsenalul de marketing. Astfel, celor care cumpără un miel întreg li se oferă ca bonus brânză și lapte. Unii asigură și transportul la domiciliul clientului. Preţurile sunt între 15 lei kilogramul de carne de miel în viu şi 20 de lei tăiat.

În ţară, preţul variază mult în funcţie de zonă. Dacă la Sibiu se vinde cu 15 lei, un kilogram de carne de miel costă la Craiova 16, la Satu-Mare 20 de lei, în judeţul Alba 23 de lei, iar în Constanța ajunge la 27.

 

 

×