x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Cuplurile care au împlinit 50 de ani de căsnicie, premiate la Iaşi

Cuplurile care au împlinit 50 de ani de căsnicie, premiate la Iaşi

de C.Popa Cristinel    |    10 Mai 2014   •   21:28
Cuplurile care au împlinit 50 de ani de căsnicie, premiate la Iaşi

Sâmbătă, în Parcul Expoziţiei din Copou, a avut loc festivitatea de premiere a cuplurilor care au împlinit jumătate de secol de convieţuire. Au participat la eveniment aproximativ 900 de persoane, din care 375 de familii au fost premiate. Sărbătoarea a fost completată de antren şi voie bună, muzică - concert Corina Chiriac, totul asezonat cu bere, cârnaţi, frigărui. “Sunteţi un model pentru toată lumea şi meritaţi să fiţi sărbătoriţi. 50 de ani de căsnicie este un lucru foarte frumos şi vă invidiez, pentru că eu m-am oprit la 33 de ani. Dar asta este viaţa şi important este să nu te ascunzi”, a spus primarul Iaşiului, Gheorghe Nichita, proaspăt divorţat. Surpriza ediţiei din acest an a micii serbări a constat în expoziţia “Fotografia mea de aur” la care invitaţii au putut să-şi expună fotografiile de la nuntă pe un panou special. În acelaşi timp, familiile invitate au putut participa la o tombolă, marele premiu constând într-un sejur de patru zile într-o staţiune de odihnă şi tratament. Alţi câştigîtori au primit ca dar cine romantice la restaurante din Iaşi. La iniţiativa primarului Gheorghe Nichita, începând din 2009, premiul acordat familiilor care au împlinit 50 de ani de la căsătorie a fost majorat de la 300 la 500 de lei. Evenimentul a fost organizat de Primăria Municipiului Iaşi prin Direcţia de Evidenţă a Persoanelor.


×