x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Curtea de Apel Bucureşti a decis: Nuţu Cămătaru rămâne în arest

Curtea de Apel Bucureşti a decis: Nuţu Cămătaru rămâne în arest

07 Mar 2013   •   18:32
Curtea de Apel Bucureşti a decis: Nuţu Cămătaru rămâne în arest
Sursa foto: Bogdan Iurascu/Intact Images

Ion Balint, zis Nuţu Cămătaru, Gigi Daniel Chiras şi Adrian Răducu Bică vor fi cercetaţi în continuare în arest în dosarul în care sunt acuzaţi de infracţiuni cu violenţă, iar Licuţă Udilă şi Bogdan Dumitrache vor fi eliberaţi, a decis definitiv Curtea de Apel Bucureşti.

Instanţa a menţinut astfel mandatele de arestare preventivă pentru 29 de zile emise în 23 februarie de Tribunalul Bucureşti pentru Ion Balint, Gigi Daniel Chiras şi Adrian Răducu Bică şi a admis doar recursurile lui Bogdan Dumitrache şi Licuţă Udilă.

Decizia Curţii de Apel Bucureşti este definitivă, astfel că Bogdan Dumitrache şi Licuţă Udilă urmează să fie eliberaţi din arest.

În declaraţia pe care a dat-o joi în faţa celor trei judecători ai Curţii de Apel Bucureşti, Nuţu Cămătaru a arătat că este victima sistemului judiciar românesc, mai precis a anchetatorilor DIICOT, care din anul 2004 l-ar "hărţui" în mod sistematic.

×