O bună parte a echipei editoriale a săptămânalului de satiră Academia Caţavencu a decis să părăsească publicaţia, "pentru a înlătura suspiciunile în privinţa instituţiei Academia Caţavencu". Sorin Ovidiu Vântu, care controlează trustul ce deţine Academia Caţavencu, a declarat că plecările de la Caţavencu au legătură cu reducerea salariilor, o măsură necesară pentru că publicaţia continuă să fie pe pierdere. "Îmi permit să spun că plecarea lor este o uşurare, ca să fiu onest", a precizat Vântu.
Mircea Toma, unul dintre fondatorii Academiei Caţavencu, a declarat că 20-25 dintre persoanele care lucrau la publicaţie au decis să părăsească ziarul şi, împreună, vor realiza "un Caţavencu alternativ", un săptămânal de satiră politică ce va apărea print şi online."Eu aveam contract de colaborare la Academia Caţavencu şi sunt printre cei care pleacă. Nu ştiu de toată lumea. Lucrurile s-au precipitat de ieri", a declarat Mircea Toma. "S-a născut ideea unui proiect alternativ, care să încerce să reclădească un proiect editorial care să realizeze mai bine spiritul Caţavencu", a afirmat Toma. El a făcut referire la "independenţa înghesuită" de anul trecut, mai ales în campania electorală, când "s-a sărit peste un anumit nivel de suportabilitate". La aceste lucruri se adaugă, potrivit lui Toma, faptul că managementul general şi-a dat seama că Academia Caţavencu este un proiect viabil şi profitabil, "care poate să ducă în cârcă datorii din alte părţi".
"Este vorba despre proiectul unei noi reviste. Ar trebui să fie un Caţavencu alternativ, o publicaţie săptămânală, de satiră politică. Intenţia este de a se păstra denumirea Caţavencu în numele noii publicaţii", a mai spus Mircea Toma, precizând că marca "Academia Caţavencu" este deţinută de grupul Realitatea - Caţavencu.
"Ideal ar fi să ieşim cu ea într-o săptămână", a spus Mircea Toma, referindu-se la momentul lansării noii reviste. El a mai afirmat că noua publicaţie "va fi cu siguranţă şi online şi print". Noua publicaţie va fi finanţată printr-un împrumut făcut de redactori, care, cu "energia vârstei", "optimism" şi "încrederea cititorilor" speră să poată înapoia banii împrumutaţi.
Potrivit acestuia, printre cei care au decis să plece de la Academia Caţavencu se numără şi Marius Borţea, redactor-şef, Gabriel Drogeanu, secretar general de redacţie, Alexandru Căutiş, Răzvan Cucui, Alexandru Duţu, Daniel Goace, Dragoş Muşat, Mălin Muşatescu, Iulian Tănase, Marian Turosu, Alexandru Vărzaru, Silviu Apostol, Roxana Jipa, Alina Moscalu, Radu Alexandru şi Andrei Manţog.
Vântu: Plecarea unora "cu nivel discutabil" de la Caţavencu este o uşurare
Sorin Ovidiu Vântu, care controlează trustul ce deţine Academia Caţavencu, a declarat pentru Mediafax că plecările de la Academia Caţavencu au legătură cu reducerea salariilor, o măsură necesară pentru că publicaţia continuă să fie pe pierdere, precizând că demisionarii aveau un nivel "discutabil".
Întrebat dacă ştie motivele celor circa 20 de persoane care au decis să părăsească Academia Caţavencu, Sorin Ovidiu Vântu a spus că acuzaţiile de cenzură "îl mâhnesc".
"Atitudinea domniilor lor mă mâhneşte. Realitatea este că lor li s-au redus salariile. Academia Caţavencu nu era profitabilă. Atât anul trecut cât şi anul acesta revista era pe o pierdere importantă. Anul trecut Academia Caţavencu a avut pierderi de 400.000 de euro, iar anul acesta estimăm mai mult. O reajustare a salariilor era necesară", a spus Sorin Ovidiu Vântu. "Îmi permit să spun că plecarea lor este o uşurare, ca să fiu onest", a adăugat Vântu.
Potrivit omului de afaceri, nivelul celor care pleacă de la Academia Caţavencu era "discutabil". "Nivelul domniilor lor pentru revista Academia Caţacvencu era discutabil. Academia Caţavencu era o revistă de umor, eu o cumpăram pentru că îmi plăcea. A devenit extrem de încrâncenată şi exprima anumite frustrări", a spus Sorin Ovidiu Vântu, precizând că publicul a simţit "încrâncenarea".
Sorin Ovidiu Vântu a mai spus că speră ca Doru Buşcu, directorul editorial al Academia Caţavencu, să construiască "o echipă nouă de oameni destinşi, optimişti".
Doru Buşcu: Anunţul privind reducerea cu 15% a salariilor la Caţavencu, posibilă cauză a plecărilor
Directorul editorial al Academiei Caţavencu a declarat că plecările ar putea fi influenţate de faptul că, în urmă cu câteva zile, a anunţat că urmează o reducere cu 15% a salariilor angajaţilor şi că revista reintră într-un regim de austeritate.
Potrivit lui Doru Buşcu, cifra de 20-25 de persoane care au decis să plece de la Academia Caţavencu este "inexactă", în acest moment purtând discuţii cu unii dintre cei care vor să părăsească redacţia.
"Cifra de 20-25 de persoane este inexactă. Mai puţin de jumătate din totalul oamenilor de la Academia Caţavencu pleacă", a declarat Doru Buşcu, precizând că echipa de la Academia Caţavencu este formată din circa 36 de oameni.
El a mai spus că Academia Caţavencu va continua să funcţioneze la fel ca şi până în prezent. "La Academia Caţavencu nu se va întâmpla altceva decât s-a întâmplat şi până acum", a precizat Doru Buşcu.