x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Cioloş: Răniţii de la Colectiv internaţi la Bruxelles sunt aproape toţi în stare bună

Cioloş: Răniţii de la Colectiv internaţi la Bruxelles sunt aproape toţi în stare bună

19 Dec 2015   •   12:03
Cioloş: Răniţii de la Colectiv internaţi la Bruxelles sunt aproape toţi în stare bună

Premierul Dacian Cioloş a afirmat, vineri seara, după vizita la Spitalul Militar 'Reine Astrid' din Bruxelles, unde sunt internaţi mai mulţi răniţi în incendiul de la Colectiv, că aproape toţi pacienţii pe care i-a vizitat sunt "în stare bună" şi doar unul singur, un adolescent, e la terapie intensivă.

"Cei pe care i-am vizitat aici aproape toţi sunt în stare bună, mai este un tânăr, un adolescent, care este la terapie intensivă, pe care nu l-am văzut pentru că dormea. Am văzut cinci dintre ei, care erau treji şi care sunt în stare de evoluţie bună, chiar foarte bună dată fiind starea în care au fost. Ce m-a bucurat cel mai mult e, dincolo de starea fizică, şi starea psihică, să spun, pentru că sunt optimişti. Şi îngrijirile au fost bune, am avut o discuţie şi cu însoţitorii lor", a declarat Cioloş, potrivit unui material video postat pe site-ul Guvernului.

Premierul a mai spus că i-a asigurat pe răniţi că vor fi luate toate măsurile "ca să poată să meargă cu recuperarea până la capăt", atât la Bruxelles, cât şi la întoarcerea acasă.

"Vom folosi bunăvoinţa colegilor belgieni şi pentru a vedea în ce fel putem face şi un transfer de experienţă, mai ales pe parte de recuperare după externare. (...) Tot ceea ce este legal posibil găsim resursele financiare să o facem şi, acolo unde avem limite legale, combinăm ceea ce putem face noi cu ceea ce pot face fundaţiile, care şi ele, multe dintre ele, se implică", a mai afirmat şeful Executivului.

În prezent, opt persoane sunt internate în spitale din Belgia, potrivit ultimelor date ale Ministerului Sănătăţii.

Sursa - Agerpres

×