Premierii britanici Gordon Brown si Tony Blair au ascuns, ani de zile, rezultatele unui raport a carui intocmire ar fi costat 165.000 de lire si care releva ca un sfert dintre imigrantii romani si bulgari au un nivel redus de educatie, sustine tabloidul britanic conservator Daily Express.
O buna parte dintre imigrantii romani si bulgari acestia au peste 4 copii si ca atare cer ajutoare din partea statului mai des de cat o fac imigrantii altor nationalitati, se mai arata in raportul pe care conservatorii se pregatesc sa il dea integral publicitatii.
Jurnalistii de la Daily Express pretind ca, daca ar fi fost cunoscut mai din timp, raportul ar fi putut conduce la o opozitie decisiva a Marii Britanii, in calea aderarii Romaniei si Bulgariei la Uniunea Europeana, in 2007. In plus, daca ar fi fost cunoscut inainte de alegerile de anul trecut, raportul le-ar fi produs pagube semnificative laburistilor.
Conservatorii sustin ca declaratiile fostilor premieri Gordon Brown si Tony Blair in materie de migratie sunt pur si simplu ridiculizate de raportul secret. Brown si Blair s-au angajat ca doar imigrantii calificati, care aduc cu ei plus-valoare, vor fi lasati in Marea Britanie, dupa aderarea Romaniei si Bulgariei.
Raportul citat prevede un spor al populatiei Marii Britanii cu 4 milioane de persoane, in 10 ani (in intervalul 2008 – 2018) si ca imigratia neta a crescut de la 9.200/an in intervalul 1992-1995, la 178.300 in ultimii trei ani dinaintea aderarii Romaniei si Bulgariei.
Liderul laburist Ed Milliban a admis existenta raportului si concluziile acestuia, intr-un interviu televizat de BBC. Dar Milliban sustine ca principala greseala a guvernului laburist a fost eliminarea restrictiilor privind libera circulatie a fortei de munca pentru polonezi.