x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Daily Mail: 70% din economia Bacăului provine din furturile de la bancomatele din Marea Britanie. Prefectul de Bacău se simte jignit

Daily Mail: 70% din economia Bacăului provine din furturile de la bancomatele din Marea Britanie. Prefectul de Bacău se simte jignit

26 Mar 2012   •   07:22
Daily Mail: 70% din economia Bacăului provine din furturile de la bancomatele din Marea Britanie. Prefectul de Bacău se simte jignit

UPDATE 11:55

Prefectul Judetului Bacau, Constantin Scripat, a declarat, pentru Jurnalul National, ca articolul din Daily Mail este 'O grava eroare si o grava jignire'. 'Nu este aici capul mafiei furturilor bancare. Au fost colaborari ale politiei noastre cu politia britanica, dar nu s-a descoperit ceva la nivelul asta. Putin ma intereseaza pe mine ce fac romanii in general si bacauanii, in particular, in strainatate, respectiv in Marea Britanie. Ma priveste doar daca are legatura cu judetul Bacau, cu ce se intampla aici. Sa spui ca 70% din economia orasului Bacau e data de infractiuni e o afirmatie jignitoare si le sugerez celor care au dat aceste informatii presei britanice sa se informeze mai exact. Eu ma voi interesa si voi reveni cu informatii cat mai exacte'.

UPDATE 10:59 - Romeo Stavarache, edilul Bacaului, a declarat, pentru Jurnalul National, ca primaria bacauana nu are atributii in combaterea criminalitatii de peste hotare avand ca autori cetateni ai Bacaului. Cat despre informatia potrivit careia din fraude bancare s-ar fi strans peste 40 de milioane de euro, ceea ce ar reprezenta 70% din economia Bacaului, Stavarache arata ca veniturile orasului se ridica la peste 2 miliarde de euro anual.

Daily Mail publica un articol din care reiese ca 70% din economia Bacaului provine din frauda realizata de conationalii nostri la bancomatele din Marea Britanie. Potrivit detectivului sef Paul Bernard, din cadrul politiei metropolitane din Londra, 92% dintre fraudele de la bancomate din ultimele 12 luni sunt comise de grupari infractionale din Romania, iar prejudiciul se ridica la peste 30 de milioane de lire sterline. Bernard sustine ca in primele 3 luni ale anului 2011 au fost arestati peste 120 de romani care au furat din bancomate, majoritatea acestora fiind din Bacau.

Mail mult, autoritatile britanice avertizeaza ca sunt inca peste o mie de bande de romani care actioneaza in Marea Britanie, in domeniul infractionalitatii bancare si se tem ca in timpul Jocurilor Olimpice de la Londra, din vara acestui an, activitatea infractionala va creste.

Romanii folosesc echipamente sofisticate pentru a obtine informatiile bancare ale victimelor increzatoare sau neatente. Cele mai frecvente infractiuni sunt asupra masinilor ce distribuie numerar, unde un dispozitiv special montat deasupra bancomatului copiaza detaliile bancare ale clientului care vine sa retraga bani. Practic, ii inregistreaza codul PIN dupa care muta datele victimei pe un alt card si retrag banii fara niciun fel de problema.

Montarea echipamentului dureaza mai putin de un minut, iar in medie fiecare card clonat este jefuit cu peste 500 de lire sterline, scrie Daily Mail.

"Metodele infractorilor evolueaza, acestia schimband tehnologia de operare foarte des. Este o lupta continua cu autoritatile, care incearca sa anticipeze urmatorul pas al infractorilor", a declarat ofiterul Bernard.

Masurile de imbunatatire a securitatii bancomatelor a adus o scadere cu 12 procente a sumelor fraudate in 2011. Astfel, daca in 2010 au fost furate peste 33 de milioane de lire sterline, in anul 2011 suma a fost redusa la circa 29 de milioane de lire sterline.

"Vedem clar ce se intampla cu banii furati de romani. Cand se intorc in Romania, infractorii ii cheltuie pe masini scumpe sau vile dintre cele mai opulente. Insa stilul de viata luxos nu dureaza prea mult pentru ca banii se termina, iar infractorii se intorc inapoi si isi continua activitatile infractionale", a declarat Steve Head, detectiv sef in cadrul Politiei londoneze.

Jurnalistii britanici semnaleaza si un caz celebru de furt din bancomate. Este vorba despre Adi Bunu din Bacau, care a fost condamnat la 5 ani de inchisoare pentru clonarea a peste 2000 de carduri. Prejudiciul cauzat de roman a fost de peste un miolion de lire sterline.

In cadrul anchetei, politistii au descoperit imagini cu baietelul lui Bunu care, in loc sa fie inconjurat de jucarii, micutul se joaca cu bancnote de 20 de lire sterline.

Daily Mail mai anunta ca ITV, cea mai mare retea comerciala de televiziune din Marea Britanie, va difuza in luna aprilie un documentar numit "Departamentul antifrauda", care se va concentra pe activitatile gruparilor infractionale formate din romani in Marea Britanie.

Unul dintre episoade prezinta o operatiune a politistilor britanici in Essex, care-l urmaresc pe romanul de 22 de ani Maxim Catana. In casa infractorului, ofiterii au descoperit un adevarat laborator de clonat carduri, 2.000 de lire sterline si o lista a bancomatelor din sudul Angliei.

×