Senatorul Dan Şova a fost reţinut joi de DNA, pentru 24 de ore, în dosarul în care este acuzat de trafic de influenţă în legătură cu un contract de asistenţă juridică de la CET Govora.
Dan Şova s-a prezentat joi la sediul DNA, după ce Senatul a încuviinţat cererea procurorilor de reţinere şi arestare preventivă a sa, în dosarul în care este acuzat de trafic de influenţă. La intrare în sediul DNA, Şova nu a dorit să dea declaraţii jurnaliştilor.
Sursa: Agerpres
IATĂ COMUNICATUL DNA:
<< Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Secţia de combatere a infracţiunilor asimilate infracţiunilor de corupţie au dispus reținerea pentru 24 de ore, începând cu data de 3 decembrie 2015, a inculpatului ŞOVA DAN-COMAN, senator, cercetat sub aspectul săvârşirii infracţiunii de trafic de influenţă.
Măsura preventivă a fost dispusă de procurori, având în vedere că, raportat la calitatea de senator a celui menționat, a fost îndeplinită condiția prevăzută în Constituția României, în sensul în care plenul Senatului a încuviințat cererea de reținere și arestare preventivă în legătură cu infracţiunea reţinută în sarcina inculpatului Şova Dan-Coman.
În ordonanța de reţinere se arată că există date și probe care conturează următoarea stare de fapt:
În perioada octombrie 2011 - iulie 2014, inculpatul Şova Dan-Coman a pretins sume de bani şi a primit în total 100.000 de euro de la o persoană denunţătoare, în schimbul traficării influenţei sale reale pe care o avea pe lângă inculpatul Bălan Mihai, director general al centralei de energie termică CET Govora SA, astfel încât acesta din urmă să asigure încheierea unui contract de asistenţă juridică cu o anumită societate de avocatură, contract de tip abonament lunar, la o valoare de 10.000 euro/lună. (detalii în comunicatul nr. 1822 din 19 noiembrie 2015).
Inculpatului Şova Dan-Coman i s-au adus la cunoștință calitatea procesuală și acuzațiile, în conformitate cu prevederile art. 309 Cod de procedură penală.
Acesta va fi prezentat, la data de 3 decembrie 2015, la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile.
Punerea în mișcare a acțiunii penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, necesară în vederea propunerii unor măsuri preventive, activitate care nu poate, în nici o situație, să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție. >>