Preşedintele fondator al PC, Dan Voiculescu, a declarat, astăzi, la IPJ Ilfov, unde s-a prezentat pentru controlul judiciar, că nu se aşteaptă la o condamnare în dosarul "Telepatia", dar că "întotdeauan, în viaţă, e bine să pui răul înainte".
"Aştept verdictul la ora 12:00, după care mă duc acasă, fac o baie şi aştept să vină...cine vine...că nu ştiu care sunt regulile. Verdictul nu poate fi decât de natură să mă ducă nu ştiu unde sau să nu fie. Adică nimic nu e stabilit dinainte, judecătorii vor lua o decizie şi o vor comunica în şedinţă publică. Nu merg la instanţă, n-are rost. Acum mă duc puţin la birou, apoi acasă", a spus Dan Voiculescu.
Despre o eventuală condamnare, preşedintele fondator al PC a spus că "se schimbă modul de viaţă".
"Eu am un mare noroc legat de circumstanţele acestea. Până la 34 de ani, am stat cu soţia şi cu doi copii într-o cameră de 24 de metri. Aveam o sufragerie de opt metri şi, ce e interesant, WC-ul era în curte. Iarna nici nu vă povestesc cum era prin zăpadă să te duci la toaletă în curte. În momentul în care ai trăit până la 34 de ani în aceste condiţii, eu nu cred că condiţiile de la penitenciar pot fi mai rele decât alea. Pentru că oricum am înţeles că toaleta e înăuntru, nu e afară. Am înţeles că suntem doi-trei camarazi, nu mai mulţi, adică nu suntem un regiment. Condiţiile în sine nu sunt de natură să mă sperie. Nu sunt speriat. Îmi pare rău, sufăr, mă doare faptul că 12 oameni nevinovaţi suferă. Sunt nişte oameni extraordinari, care toată vaiaţa lor n-au făcut decât să muncească. Eu fiind vânat, a trebuit să se creeze ideea de privatizare ilicită. Ma deranjează că familia suferă fără vină. Produc rău în jurul meu fără să vreau. Dar asta este viaţa. Nu sunt resemnat şi n-am să fiu niciodată. Mi-am asumat o luptă cu demnitate, onoare, mult curaj. Nu e uşor să te lupţi cu preşedintele statului tău, care are toate pârghiile", a afirmat Dan Voiculescu.
Despre o eventuală condamnare, preşedintele fondator al PC a spus că "probabil, voi fi mai însingurat, voi fi mai puţin monden".
Dan Voiculescu a afirmat că, aseară, a stat cu familia. "Am băut trei pahare cu vin alb, am mâncat varză călită cu cârnaţi olteneşti, m-am uitat la Mihai Gâdea, la emisiune. Am dormit bine. Nu sunt stresat, speriat", a mai spus preşedintele fondator al PC.
El a mai spus că, dacă va condamnat la închisoare, cu siguranţă va scrie cărţi. 'E cel mai bun lucru de făcut acolo. Ai linişte, nu ai stres, orele de masă sunt fixe, orele de somn sunt fixe. Va fi un program ordonat', conchis Voiculescu.
Ora estimată pentru începerea şedinţei în care completul de judecători de la Curtea de Apel Bucureşti va da verdictul în cazul privatizării ICA este 12,00, conform ECRIS, sistemului electronic al instanţelor.