x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Danezul care a rupt bariera la Porțile de Fier 2 era drogat! Instanța a dispus arestarea sa

Danezul care a rupt bariera la Porțile de Fier 2 era drogat! Instanța a dispus arestarea sa

de Redacția Jurnalul    |    28 Ian 2023   •   14:58
Danezul care a rupt bariera la Porțile de Fier 2 era drogat! Instanța a dispus arestarea sa

Cetățeanu danez care a forțat și rupt barierale de la Porțile de Fier 2 s-a dovedit a fi drogat, el fiind depistat pozitiv la cocaină. De asemenea, asupra lui au fost găsite și alte droguri, motiv pentru care instanța a dispus arestarea lui preventivă.

Procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism–Biroul Teritorial Mehedinți au dispus vineri reținerea pentru o perioadă de 24 de ore a cetățeanului danez, cercetat sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de introducerea în țară de droguri de risc şi mare risc, trecerea frauduloasă a frontierei de stat, distrugere și conducerea unui vehicul sub influenţa unor substanţe psihoactive.

„În timpul controlului efectuat de către polițiștii de frontieră din cadrul PTFPorţile de Fier II, Colonia Porţile de Fier II cu ocazia trecerii frontierei de stat în România, cetățeanul a pornit în trombă și a trecut prin bariera aferentă liniei a doua de control pe care a distrus-o, după ce asupra sa au fost identificate substanţe a căror introducere pe teritoriul României este interzisă. Inculpatul a fost urmărit de polițiștii de frontieră și a fost în cele din urmă blocat în trafic pe raza localităţii Şimian de poliţiști din cadrul Inspectoratului de Poliției Județean Mehedinţi. Cu ocazia testării inculpatului cu aparatul DrugTest de către poliţiști din cadrul Biroului Rutier acesta a fost depistat pozitiv la cocaină”, transmite, sâmbătă, Poliția de Frontieră.

În urma controlului autoturismului condus de cetățeanul danes au fost identificate 165 comprimate care conţin ca substanţă activă Alprazolam și 697 comprimate care conţin ca substanţă activă Oxicodonă.

Judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Mehedinți a dispus măsura arestului preventiv pentru 30 de zile a inculpatului.

(sursa: Mediafax)

×
Subiecte în articol: poliţia frontieră danez drogat