x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul Ştiri Observator Daniel Funeriu: Opoziţia spune foarte multe lucruri, majoritatea care nu se întâmplă niciodată

Daniel Funeriu: Opoziţia spune foarte multe lucruri, majoritatea care nu se întâmplă niciodată

Publicat la 28 Oct 2010 00:00 Modificat la 28 Oct 2010 00:00

Ministrul Educaţiei, Daniel Funeriu, a afirmat, astăzi, înainte ca Executivul să-şi asume răspunderea în Parlament pe legea Educaţiei, că multe dintre lucrurile spuse de Opoziţie nu se întâmplă niciodată.



"Opoziţia spune foarte multe lucruri, majoritatea care nu se întâmplă niciodată", a spus Funeriu.

Opoziţia şi-a exprimat dorinţa ca asumarea răspunderii Guvernului pe legea Educaţiei să se facă după decizia Curţii Constituţionale privind procedura de adoptare a proiectului.

Birourile reunite ale Senatului şi Camerei Deputaţilor au decis să nu accepte propunerea opoziţiei de amânare cu o săptămână a asumării răspunderii Guvernului pe proiectul legii Educaţiei Naţionale.

×
Subiecte în articol: observator