x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator ASUL DIN MÂNECA LUI DANIEL MORAR. Cum a ajuns fostul şef al DNA să aibă mai multă putere decât ministrul Justiţiei şi CSM la un loc (EXCLUSIV jurnalul.ro)

ASUL DIN MÂNECA LUI DANIEL MORAR. Cum a ajuns fostul şef al DNA să aibă mai multă putere decât ministrul Justiţiei şi CSM la un loc (EXCLUSIV jurnalul.ro)

de Gabriela Ştefan    |    04 Noi 2012   •   19:47
ASUL DIN MÂNECA LUI DANIEL MORAR. Cum a ajuns fostul şef al DNA să aibă mai multă putere decât ministrul Justiţiei şi CSM la un loc (EXCLUSIV jurnalul.ro)
Sursa foto: Daniel Morar

Daniel Morar se află la conducerea Ministerului Public, cu delegaţie, pentru şase luni de zile. Din această poziţie de interimat, în care a fost promovat de Codruţa Kovesi, fostul şef al DNA are puteri depline, similare cu ale unui procuror general numit pentru un mandat. Chiar şi aşa, teoretic este greu de imaginat că o conducere interimară ar putea să influenţeze în mod esenţial ceea ce se întâmplă în parchetele din România.
În realitate, potrivit unor informaţii obţinute în exclusivitate de jurnalul.ro, în momentul de faţă, la nivelul Ministerului Public – Parchetul General, DNA, DIICOT, parchete militare, parchete de pe lângă curţi de apel şi unităţi aflate în circumscripţia acestora – sunt vacante 174 de posturi de conducere. Daniel Morar are, potrivit legii, dreptul de a face numiri cu delegaţie, pentru şase luni, în toate posturile vacante.
În exclusivitate, jurnalul.ro vă prezintă care sunt posturile vacante în acest moment, potrivit unui răspuns pe care redacţia l-a primit de la Consiliul Superior al Magistraturii (CSM): “În prezent, situaţia posturilor de conducere vacante la nivelul Ministerului Public se prezintă astfel:
- Parchete de pe lângă curţi de apel şi unităţi aflate în circumscripţia acestora - 116 posturi,
- Parchete militare – 11 posturi,
- Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Direcţia Naţională Anticorupţie, Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – 47 de posturi”.

Totodată, CSM nu ne-a putut preciza numarul posturilor de conducere care ar urma să fie vacante până la data de 31 decembrie 2012, invocând faptul că “în prezent se derulează un concurs de numire la funcţiile de conducere, respectiv proceduri de numire în aceste funcţii, care pot determina modificarea numărului posturilor vacante”.

Chiar şi fără această precizare, este mai mult decât evident faptul că, în acest moment, după metoda aplicată de Codruţa Kovesi prin numirea cu delegaţie a lui Morar, acesta se află în situaţia – legală, de altfel – de a putea numi cu delegaţie alţi 174 de şefi şi şefuleţi în toate structurile de parchete din ţară. Lucru pe care nu îl poate face nici ministrul Justiţiei şi nici Consiliul Superior al Magistraturii.
Acesta nu este însă singurul exemplu prezentat de jurnalul.ro care dovedeşte sporirea puterilor lui Daniel Morar. Este vorba şi despre faptul că fostul şef al DNA a fost făcut membru CSM, pe data de 23 octombrie, printr-un regulament de ordine interioară, prin încălcarea prevederilor Constituţiei.

Citeste si Daniel Morar, făcut membru CSM printr-un regulament de ordine interioară. Constituţia, aruncată la coş de şefii din magistratură


Semnalul tras de jurnalul.ro a fost confirmat ulterior de Asociația Magistraților din România (AMR), care a formulat o acțiune în contencios administrativ împotriva hotărârii Plenului CSM prin care, cu majoritate de voturi, s-a decis ca prim - adjunctul procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție să poată participa şi vota la ședintele Secției pentru procurori și ale Plenului CSM.
 

×