Muzeul Ţăranului Român, şi anul acesta, deschide larg porţile bucuriei, ale jocului, ale expoziţiilor, ale trecutului spus în imagini cutremurătoare. Până pe 30 ianuarie 2013, Viitorul Muzeu Virtual al Copilăriei vă prezintă, printr-o expoziţie inedită, jucăriile, amintirile de demult ale copilăriei, dar şi o bogată selecţie de miniaturi ceramice din colecţiile Muzeului Ţăranului, unele vechi de peste un secol, altele demne de o aleasă expoziţie de artă.
De la bucurie şi vioiciune se merge lin, firesc către ritualurile de trecere- situaţii limită, de interval, individuale sau colective, din lumea ţărănească şi cea urbană, reprezentări care transgresează, printr-o selecţie subiectivă, timpi şi fragmente de lumi revizitate. Dincolo de trecerile fundamentale explorate deja de etnologia clasică (naşterea, nunta, înmormântarea) expoziţia ”Arta trecerii” oferă imagine iconografică, fotografii martor, obiecte autobiografice, obiecte ritualice. Ea va putea fi vizitată până pe 3 februarie 2013, de marţi până duminică, între orele 10.00 şi 18.00.
O altă expoziţie, puternic ancorată în anii grei ai surghiunului comunist, poarta pecetea colectivizării –experienţa limită a ţărănimii române în secolul XX. Expoziţia relevă sensul adânc şi atroce al experimentului social comunist, caracterul său nihilist, forţa sa tectonică pentru întreaga categorie a ţăranilor. Totodată, în cadrul expunerii, se prezintă rezistenţa şi supravieţuirea ţărănimii în aceste condiţii istorice extreme, pentru a putea avea tabloul general al unei societăţi aflate într-un proces de transformare fără precedent. Expoziţia ”Războiul împotriva ţărănimii” – Anii colectivizării (1949-1962) este deschisă până pe 5 mai a.c..