x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator De Ziua Marinei, bucureştenii se vor putea plimba gratuit cu vaporaşul pe Lacul Herăstrău

De Ziua Marinei, bucureştenii se vor putea plimba gratuit cu vaporaşul pe Lacul Herăstrău

13 Aug 2010   •   00:00

Administraţia Lacuri, Parcuri şi Agrement Bucureşti va sărbători Ziua Marinei, duminică, pe lacul Herăstrău, manifestările incluzând ridicarea pavilionului în prezenţa gărzii de onoare şi a fanfarei militare, jocuri marinăreşti, iar cei prezenţi se vor putea plimba gratuit cu vaporaşul. Manifestările încep duminică, la ora 9.30, informează ALPAB.



Evenimentul va începe cu ridicarea pavilionului si a marelui pavoaz în prezenţa gărzii de onoare şi a fanfarei militare. Vor urma oficierea unei slujbe religioase de comemorare a marinarilor căzuţi la datorie, apariţia zeului Neptun, parada vaporaşelor si lăsarea la apă a ancorei de flori. Marinarii ALPAB vor încheia acest program cu jocuri marinăreşti tradiţionale precum trasul la parâmă şi umplerea butoaielor cu apă.

"Vom sărbători alături de Liga Navală Română o zi specială, în care ne vom aminti de curajul marinarilor, care de multe ori s-au confruntat cu situaţii speciale în misiunile lor", a declarat Radu Popa, director general al ALPAB, care a adăugat că vizitatorii se vor plimba gratuit cu vaporaul.

Pe Lacul Herăstrău vor fi prezente 12 ambarcaţiuni şi patru şalupe de intervenţie rapidă,notează Mediafax, care vor totaliza un număr de 400 de locuri.

Între orele 10.30 şi 14.00, cei care vor dori să se plimbe pe lac cu vaporaşul vor beneficia de plimbări gratuite. După ora 14.00, bucureştenii vor plăti pentru o plimbare cu vaporaşul 5 lei pentru adulţi şi 2 lei pentru copii şi pensionari. De asemenea, vor fi disponibile pentru plimbări 65 bărci cu rame şi 35 de hidrobiciclete, care pot fi închiriate pentru 5 lei pe oră bărcile şi 10 lei pe oră hidrobicicletele.

×
Subiecte în articol: observator