x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Debarcaţi!

Debarcaţi!

de Monica Andrei Capatos    |    14 Iul 2009   •   00:00
Debarcaţi!
Sursa foto: Karina Knapek/Editura Intact

Construcţiile ilegale de pe domeniul public din Parcul Cişmigiu au fost ieri demolate de inspectorii Primăriei Capitalei. Aproximativ 1.000 mp vor redeveni spaţiu verde. Jurnalul Naţional a dezvăluit săptămâna trecută cum firma Ocasion 2002 Impex a pus monopol pe zona Debarcader construind pe malul lacului terase, restaurante, chiar şi un birou fără autorizaţie şi fără avize de la Ministerul Culturii şi municipalitate.



Ziarul nostru a relatat zilele trecute, ca de altfel şi acum doi ani, cum patronii SC Ocasion Impex SRL au pus stăpânire pe malul Lacului Cişmigiu, transformându-l într-o zonă cu terase şi restaurante, acesta fiind monument istoric. Şi asta în condiţiile în care nu a fost emisă nici o autorizaţie. Totul a început în aprilie 2003, când Administraţia Lacuri şi Parcuri (ALPAB) a încheiat un contract de asociere pe o perioadă de 20 de ani cu SC Ocasion 2002 Impex SRL.

Obiectul contractului a constat în defăşurarea de activităţi de agrement, închiriere bărci, patine, şi alimentaţie publică. De precizat că este vorba şi de lacul artificial de trei hectare. ALPAB a pus la dispoziţie dreptul de folosinţă a chioşcului Debarcader şi a celor două terase, a 30 de bărci de agrement şi accesul la utilităţi, contra unei sume de 5.000 de dolari pe an, sumă ce putea fi plătită în tranşe de 1.200 de dolari, plus un procent de 20% din profit. O sumă derizorie.

Cei de la SC Ocasion 2002 Impex SRL trebuia să reamenajeze chioşcul şi instalaţiile electrice, care într-un final au fost făcute tot pe banii bucureştenilor. În 2006, firma mai sus amintită a cesionat activitatea de agrement către LET BUSINESS COM SRL.

Ieri, la primele ore ale dimineţii, angajaţii municipalităţii au început demolarea construcţiilor ridicate ilegal. Astfel, au fost desfiinţate un ponton din beton placat cu gresie (circa 260 mp), pergola din lemn susţinută pe stâlpi metalici, construită pe ponton (circa 260 mp), construcţia din lemn în suprafaţă de aproape 50 mp, un ponton din lemn, trei pergole din lemn de aproximativ 60 mp, terasa acoperită cu dale (circa 240 mp), gardul metalic care împrejmuiaterasa (circa 48 mp), o terasă acoperită cu pietriş (80 mp), precum şi alte trei construcţii de lemn, în suprafaţă de circa 120 mp.

MONUMENT ISTORIC
Lucrurile erau cunoscute la nivelul conducerii Primăriei Capitalei, însă dispoziţia primarului general nr. 1374/29.09.2008 pentru desfiinţarea lucrărilor a fost atacată în instanţă, SC Ocasion Impex SRL cerând suspendarea desfiinţărilor pe cale administrativă. La termenul din 4 iunie, judecătorii Tribunalului Bucureşti au respins acţiunea ca inadmisibilă.

"Decizia judecătorilor ne-a permis să punem în aplicare dispoziţia de desfiinţare emisă în urmă cu un an. Putem recupera astfel aproape 1.000 de metri pătraţi de teren. După ce vor fi curăţate urmele construcţiilor, terenul va fi reamenajat, în funcţie de specificul zonei. Parcul Cişmigiu este monument istoric, iar eu voi veghea personal să rămână aşa, ca destinaţia acestui spaţiu verde să nu fie schimbată", susţine primarul Capitalei, Sorin Oprescu.

De asemenea, între proprietara construcţiilor ilegale şi municipalitate există mai multe litigii, având ca obiect spaţiul ocupat în Parcul Cişmigiu.

Jurnalul Naţional a publicat acum doi ani mai multe materiale despre afacerile conducerii ALPAB, în care era amintită şi asocierea cu firma Ocasion. La vremea respectivă scriam că restaurantul este proprietatea lui Nikolaus Werter, fost cârciumar la malul mării (pe atunci nu avea nume nemţesc). El avea intrare la Primăria Capitalei în perioada când primar general era Traian Băsescu şi şeful ALPAB, Virgil Cârstea. Pilele n-au mai funcţionat în acest mandat.

×
Subiecte în articol: observator