Avocata Doinea Scutea, decanul Baroului Alba, a fost retinuta, joi, pentru 24 de ore, fiind acuzata ca a ajutat pe un om de afaceri din Alba sa comita mai multe infractiuni economice. Doina Scutea este trimisa in judecata pentru fapte de coruptie, intr-un alt dosar. Potrivit unor surse judiciare retinerea avocatei s-a facut la propunerea procurorilor DNA - Serviciul Teritorial Alba Iulia, decanul fiind in prezent in arestul Politiei Judetene Alba, Scutea urmand sa fie prezentata Curtii de Apel Alba Iulia cu propunere de arestare preventiva. Potrivit surselor citate, Doina Scutea este acuzata ca l-ar fi ajutat sa comita mai multe infractiuni economice pe omul de afaceri Dorel Tamas, pe numele caruia Curtea de Apel Alba Iulia a emis, in 1 aprilie, un mandat de arestare preventiva in lipsa. DNA anunta, in 1 aprilie, ca Dorel Cristian Tamas este cercetat de procurorii anticoruptie pentru doua infractiuni de inselaciune, din care una cu consecinte deosebit de grave, doua infractiuni de complicitate la inselaciune cu consecinte deosebit de grave, spalare de bani in forma continuata, doua infractiuni de fals in inscrisuri sub semnatura privata si delapidare, in forma continuata. In cursul anilor 2008 - 2009, Dorel Cristian Tamas, administrator al SC Ardeleana SA Alba Iulia, a derulat operatiuni comerciale care au conotatie infractionala (falsuri, delapidare, inselaciune, spalare de bani) in urma carora a intrat in posesia unor sume considerabile de bani, pe care le-a folosit in interes personal sau pentru functionarea societatii. Procurorii anticoruptie au stabilit ca Dorel Cristian Tamas 'a indus in eroare reprezentantii unei societati comerciale, ai unei banci, cat si Directia Generala a Finantelor Publice Alba, cauzandu-le un prejudiciu de doua milioane de euro si 1.166.502 lei'. De asemenea, anchetatorii au stabilit ca Dorel Tamas si-a insusit fara drept din patrimoniul S.C. Ardeleana S.A. Alba Iulia suma totala de 2.747.292 de lei.
Astfel, prejudiciul cauzat se ridica la aproape trei milioane de euro. 'Pentru a disimula provenienta ilicita a acestor sume, inculpatul a supus procesului de spalare de bani sumele de 2.047.292 lei si 1.488.406,10 euro pe care le-a justificat cu titlu de plata a salariilor a doi angajati si achitarea unui credit al SC Ardeleana SA', se arata intr-un comunicat al DNA. Curtea de Apel Alba Iulia a emis, in 1 aprilie, un mandat de arestare preventiva in lipsa pe numele lui Dorel Tamas, unul dintre cei mai cunoscuti oameni de afaceri din Alba, propunerea fiind facuta de DNA - Serviciul Teritorial Alba Iulia. Purtatorul de cuvant al Curtii de Apel Alba Iulia, Cosmin Muntean, declara ca instanta a admis propunerea DNA -Serviciul Teritorial Alba Iulia si a dispus emiterea, in lipsa, a unui mandat de arestare preventiva pentru 30 de zile pe numele lui Dorel Tamas, pentru 'savarsirea unor infractiuni de natura economica care au cauzat prejudicii mari'. Surse din cadrul anchetei declarau ca in acest dosar, pe langa omul de afaceri, sunt cercetate mai multe persoane, printre care si un notar public din Alba Iulia. Dorel Tamas, in varsta de 44 de ani, este unul dintre cei mai cunoscuti oameni de afaceri din Alba, cu o avere de peste zece milioane de euro. Tamas a detinut mai multe firme in Alba Iulia, printre care si fabrica de incaltaminte Ardeleana, insa in ultimii ani si-a lichidat cea mai mare parte a afacerilor.
Dorel Tamas detine si Hotelul Continental din Cluj-Napoca, pe care in ultimii ani a incercat sa il vanda. Apropiatii omului de afaceri spun ca acesta s-a mutat impreuna cu familia in Dubai, unde are proprietati.
Pe de alta parte, decanul Baroului Alba, Doina Scutea, a fost trimis in judecata intr-un alt dosar, la sfarsitul lunii ianuarie, fiind acuzat de infractiuni de coruptie. In acel dosar a fost trimis in judecata si fostul director al Directiei Generale a Finantelor Publice Alba Anghel-Stefan Bogin, un om de afaceri din Alba Iulia, un fost angajat al SRI si un fost consilier in Ministerul IMM-urilor.