x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Deces SUSPECT al unui cunoscut om de afaceri din România în Viena. A fost șef al Corpului de Control al premierului

Deces SUSPECT al unui cunoscut om de afaceri din România în Viena. A fost șef al Corpului de Control al premierului

16 Sep 2017   •   08:03
Deces SUSPECT al unui cunoscut om de afaceri din România în Viena. A fost șef al Corpului de Control al premierului
Sursa foto: nelsonpeng/Getty Images/iStockphoto

Un cunoscut om de afaceri din România a fost găsit mort în Viena. Autorităţile din Austria sunt în alertă, moartea fiind una extrem de suspectă. Este vorba despre Costică Porime, un fost şef al Corpului de Control al Guvernului. În acest moment, poliţiştii austrieci iau în calcul inclusiv ipoteza unei morţi violente. Porime se judeca în ţară cu doi medici vestiţi.

Costică Porime a fost găsit joi seară de şoferul său. Era plin de sânge şi vânăt, potrivit poliţiei, care, odată anunţată, a blocat accesul tuturor persoanelor care încercau să între în imobilul situat într-una dintre cele mai scumpe zone ale Vienei. ″Potrivit datelor comunicate până în prezent, trupul neînsufleţit al cetăţeanului român se află la morga oraşului Viena, urmând ca, după finalizarea procedurilor legale, să fie preluat de către familie în vederea repatrierii”, a anunţat Ambasada României la Viena, conform ProTV.

 

Porime se mutase în Austria în urmă cu aproape un an şi jumătate, ca să se trateze la AKH, după ce s-a plâns că doi medici români nu l-ar fi tratat corespunzător. Este vorba despre Şerban Brădişteanu, de la ”Floreasca” şi de plasticianul Emanuel Albu. În octombrie, anul trecut, Porime anunţa că îi da în judecată pe cei doi şi spitalele la lucrează, pentru că i-ar fi greşit operaţiile şi că s-ar fi infectat cu două bacterii periculoase. ”A spus doctorul că nu circulă sângele deloc prin bypassul făcut. Profesorul Hook mi-a refăcut bypass-ul, însă nu a reuşit să salveze piciorul. Mi-a deschis gamba, era plină de puroi, infectată şi mi-a spus că trebuie să îmi amputeze piciorul drept. Și mi l-a amputat de peste genunchi”, este declarația făcută de Porime atunci.

Omul şi-a pierdut apoi şi laba piciorului stâng. Medicii acuzaţi au respins vehement acuzaţiile. “De ce au ales acolo o intervenţie atât de complicată? Nu ştiu care era nivelul de competenţă al celor de la AKH. Ei practic au încercat să facă încă o dată operaţia pe care a făcut-o doctorul Brădişteanu”, a declarat dr. Emanuel Albu. Omul de afaceri Costică Porime a venit ultima dată în România în urmă cu doar 10 zile şi a stat de vorbă cu un avocat. Voia să-l angajeze ca să-l reprezinte în procesul intentat celor doi medici şi celor două spitale din Bucureşti cărora le cerea despăgubiri de 2 milioane de euro. Avea termen peste doar două săptămâni, dar nu l-a mai apucat, mai spune sursa citată.

Sursa stiripesurse

×
Subiecte în articol: Costică Porime deces