Zeci de modificări aduse Codului de Procedură Penală în anul 2006 de Parlamentul României încalcă prevederile Constituţiei.
Aceste schimbări legislative, ce au reprezentat încercările fostului Legislativ de a schimba faţa Codului de Procedură Penală, au fost găsite ieri în contradicţie cu Legea fundamentală. Decizia Curţii Constituţionale (CCR) face din toate aceste prevederi legale o grămadă de norme inaplicabile.
Ele au fost puternic criticate şi de Parchetul instanţei supreme, DNA sau Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. Magistraţii susţineau că modificările aduse de parlamentari Codului de Procedură Penală ar încălca principiul separaţiei puterilor în stat, ar afecta regulile de bază ale procesului penal şi ar limita drepturile organelor judiciare.
Printre prevederile găsite neconstituţionale se află şi cele care sancţionau expres cu nulitatea absolută mult mai multe încălcări ale procedurilor de către anchetatori. Astfel, vor fi în continuare anulate, doar dacă se dovedeşte producerea unei vătămări, probele obţinute ilegal, interceptările făcute cu încălcarea procedurilor sau probele obţinute prin violenţe, ameninţări, constrângere, promisiuni, îndemnuri.
INTERCEPTĂRI
O altă normă neconstituţională este aceea care proteja la modul absolut discuţiile dintre avocaţi şi clienţi prin interzicerea, în orice circumstanţă, a înregistrării acestora sau a folosirii unor asemenea înregistrări ca mijloace de probă. Drept urmare, vor fi posibile şi legale aceste interceptări şi vor putea fi folosite ca probe dacă din cuprinsul lor rezultă date concludente potrivit cărora avocatul pregăteşte comiterea unei infracţiuni.
Curtea Constituţională a restabilit şi dreptul procurorului de a dispune efectuarea unor interceptări, cu titlu provizoriu şi doar în caz de urgenţă, până la obţinerea autorizării de la instanţă.
Citește pe Antena3.ro