Forma gresita a Codului Fiscal, care a fost publicata in Monitorul Oficial, a dat nastere la discutii contradictorii. Este prima data in istoria Parlamentului cand un act se publica gresit, iar senatorii si deputatii nu s-au decis cum sa corecteze eroarea. Este posibil ca noul Cod Fiscal sa fie dezbatut din nou de plenul Parlamentului sau ar putea fi corectat de Comisia de buget-finante din Camera Deputatilor.
ERORI. In documentul publicat in Monitor exista doua prevederi contradictorii privind impozitarea IMM-urilor. Una dintre ele stipuleaza ca microintreprinderile vor fi impozitate cu 2% din venit, in timp ce alt articol mentioneaza ca aceasta facilitate este abrogata din momentul aderarii la UE, 1 ianuarie 2007. ERATA. Eroarea din noul Cod Fiscal este una voita si reprezinta un element de rea-credinta, considera purtatorul de cuvant al PSD, Cristian Diaconescu. El este de parere ca aceasta greseala reprezinta expresia haosului legislativ, iar cei responsabili trebuie sa fie trasi la raspundere, in conditiile in care modificarea unui text legislativ reprezinta infractiune. Eroarea ar putea fi corectata printr-o erata trimisa de Parlament Monitorului Oficial. "Decizia apartine Consiliului Legislativ si Biroului Permanent al Camerei Deputatilor. Cred ca este suficienta o erata si, daca nu ma insel, aceasta va fi si decizia", ne-a declarat Gratiela Iordache, vicepresedintele Comisiei de buget-finante a Camerei, care nu crede ca a fost vorba despre rea intentie, din moment ce Ministerul Finantelor a venit rapid cu un comunicat linistitor. "Nu pot sa uit insa ca dezbaterea Codului in plen a durat 15 minute, asa ca erorile puteau aparea usor", a adaugat Gratiela Iordache. Ea solicita o dezbatere a deputatilor pe aceasta tema, pentru a se preveni repetarea unor astfel de incidente.Citește pe Antena3.ro